FORUM PESCUITUL - Pescar Hoinar prin Romania
Forumul pescarilor din Romania . Iti plac pestii , pescuitul , iesirile in natura ? Aici este locul tau de pe internet....Tehnici de pescuit , nade si momeli pentru pesti , scule de pescuit , barci pentru pescari , specii de pesti , discutii despre pescuit , aici le gasesti . Informatii despre balti , pesti rapitori, Delta Dunarii , pescuit pe Dunare , solunar, salau , crap , caras , stiuca , biban, voblere , twistere , lansete si mulinete pentru pescari, magazin de pescuit , retete , bors de peste , peste la gratar , peste la cuptor , plachie de peste....Pentru toti pescarii din Romania....FIR INTINS ! 		Lista Forumurilor Pe Tematici
FORUM PESCUITUL - Pescar Hoinar prin Romania | Reguli | Inregistrare | Login

POZE FORUM PESCUITUL - PESCAR HOINAR PRIN ROMANIA

Nu sunteti logat. 		Nou pe simpatie:
Karlla
Femeie
22 ani
Timis
cauta Barbat
22 - 44 ani
FORUM PESCUITUL - Pescar Hoinar prin Romania / SPECII DE PESTI / Specii de pesti non-native din apele dulci ale Romaniei  
Autor
Mesaj Pagini: 1
rebel
Veteran

Din: acest Univers Aberant
Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 324
Stimati Pescari !
In randurile care urmeaza va fac cunoscut un fragment din lucrarea
stiintifica :Inventarul speciilor non-native de peşti din apele dulci ale României
Lucrare semnata de Miruna Iacob si Ioan Valentin Petrescu-Mag
Referenți științifici:
Prof. univ. dr. Iustinian Petrescu
Biol. dr. Ionel-Claudiu Gavriloaie
si aparuta la Editura: Bioflux, Cluj-Napoca, 2008

Inventarul speciilor non-native de peşti din apele dulci ale României şi impactul lor asupra mediului acvatic .[b/]

Dintre vertebrate, speciile dulcicole de peşti au cea mai mare pondere în cadrul
introducerilor (intenţionate sau accidentale) de specii străine. Există mai mult de 40 de specii de peşti introduse în Europa, iar mult mai multe au fost translocate din diverse ţări europene în altele (Holčik, 1991, citat de Gavriloaie, 2007c).
În privinţa pătrunderii speciilor străine de peşti în România, pe cale naturală sau cu
ajutorul omului, putem considera trei mari perioade: prima datează din cele mai vechi timpuri şi durează până în anul 1956, când a fost adus primul lot de icre embrionate de coregoni în scopul aclimatizării, a doua perioadă începe în anul 1956 şi durează până în 1989, iar a treia perioadă începe în anul 1989 şi se întinde până în zilele noastre (Falka şi Gavriloaie, 2005;Falka 2006, Gavriloaie, 2007c, sistem de clasificare acceptat de altfel și de către Acad. prof.dr. P. Bănărescu – discuții în cadrul Primului Simpozion Național de Ihtiologie 2004). Mai multe date despre caracteristicile acestor trei perioade şi despre speciile pătrunse în fiecare etapă vor fi prezentate în cadrul rubricii de discuţii.

Scopul acestei lucrări a fost acela de a inventaria şi descrie speciile non-native de
peşti din apele dulci/interioare ale României, fie ele invazive, potenţial invazive, neinvazive neutre sau per ansamblu benefice, şi de a exemplifica prin unele cazuri relevante situaţia actuală pentru înţelegerea legilor care guverneaza ecosistemele naturale, pentru predicţia unor fenomene şi pentru prevenirea degradării ecosistemelor şi conservarea biodiversităţii.

[b]Rezultate şi discuţii

Conform tuturor datelor culese, a observaţiilor şi determinărilor făcute, pe teritoriul
ţării noastre am inventariat un total de 31 specii non-native de peşti (cu diferite varietăţi şi subspecii), din care 4 au pătruns pe cale naturală prin reţeaua hidrografică, 26 de specii au fost introduse deliberat sau accidental de către om, iar despre o specie de somn african (Clarias ngamensis) nu se ştie deocamdată cum a pătruns în apele noastre (Gavriloaie şi Chişamera,2005). Dintre cele 4 specii străine pătrunse pe cale naturală, 2 se reproduc în apele naturale(Ictalurus nebulosus şi Lepomis gibbosus), iar despre celelalte două (Ictalurus melas şi Odontobutis glenii) nu avem până în prezent informaţii suficiente, dat fiind faptul că ele au fost semnalate recent în ihtiofauna ţării noastre.
În ceea ce priveşte speciile străine de peşti introduse, 12 dintre acestea s-au naturalizat, ceea ce înseamnă că se reproduc deja şi în ape naturale, fără ajutorul omului, local sau în zone mai extinse (Cyprinus carpio, Oncorhynchus mykiss, Carassius auratus gibelio, Gambusia holbrooki, Ctenopharyngodon idella,
Hypophthalmichthys molitrix, Aristichthys nobilis, Pseudorasbora parva, Poecilia reticulata,P. Sphenops, Xiphophorus helleri, Trichogaster trichopterus), 5 specii se reproduc doar în crescătorii piscicole, cu ajutorul omului (Salvelinus fontinalis, Mylopharyngodon piceus,Ictiobus niger, Polyodon spathula şi Clarias gariepinus), iar despre celelalte 9 specii de peşti introduse nu avem date suficiente referitoare la statutul lor (Macropodus opercularis,Coregonus lavaretus maraenoides, Coregonus albula ladogensis, Ictalurus punctatus,Parabramis pekinensis, Megalobrama terminalis, Ictiobus cyprinellus, Ictiobus bubalus,Coregonus peled). Dintre cele 9, despre ultimele 5 specii nu ştim în ce efective ele se mai găsesc în apele ţării noastre.
Multe dintre speciile menţionate prezintă un real potenţial invadator, dar 4 dintre ele
sunt considerate adevărate “buruieni” ale bazinelor acvatice, acestea fiind: somnul pitic (Ictalurus nebulosus), murgoiul bălţat (Pseudorasbora parva), Carasul (Carassius auratus gibelio) şi bibanul soare (Lepomis gibbosus).
În cele ce urmează, noi vom prezenta speciile inventariate, păstrând totodată
clasificarea întâlnită în literatura de specialitate, pe cele trei mari perioade ale pătrunderii speciilor străine.

A. Prima perioadă a pătrunderii unor specii străine de peşti în România (din cele mai
vechi timpuri până în 1956)

În această primă perioadă, în ihtiofauna apei dulci a României au pătruns, pe cale
naturală sau cu ajutorul omului, 7 specii de peşti de apă dulce, provenind din Asia şi America de Nord (Tabelul 14). Iată în continuare aceste specii, prezentate pe larg.

Cyprinus carpioaparţine familiei Cyprinidae, ordinul Cypriniformes, Clasa
Actinopterygii, iar denumirea populară este aceea de crap comun, sau simplu: crap.
Dimensiunea maximă observată: 110 cm SL (mascul/nesexat); greutatea maximă: 40
kg; vârsta maximă relatată: 38 ani (Sursa:).
Parametri ecologici: este bentopelagic, traieşte în ape dulci, salmastre, pH-ul cuprins
între: 7,0 - 7,5. Preferă un climat subtropical/temperat.
Coloraţia corpului este destul de variată, în funcţie de mediul de viaţă. Gura este
subterminală, puţin oblică, protractilă, cu buzele groase. Spre colţurile gurii are 4 mustăţi:două mai scurte şi două mai lungi.
Crapul se hrăneşte scurmând fundul apei până la o adancime de 20 de centimetri.
Meniul de baza este format din larve, viermi, vegetale, detritus, moluşte, crustacee și alte nevertebrate.
Atunci când se hrăneşte, crapul umbla pe fundul apei cu partea pectorală atingând
substratul, această parte pectorală este plină de receptori care-i dau peştelui informaţii despre natura substratului, despre locul în care se află, situarea în spațiu etc. Când găseşte hrană,informaţiile primului contact sunt luate cu mustăţile, aceste mustăţi având un complex de receptori deosebit de fini, care culeg informații prin simpla atingere a mâncării. Dacă hrana este acceptată, gura se întinde ca o trompă larg deschisă şi execută o mişcare de aspiraţie,astfel încât ceea ce se află pe fundul apei împreună cu apa din jur sunt absorbite rapid.
Urmează contactul tactil și gustativ în cavitatea bucală, aici se decide daca ceea ce a fost aspirat se reţine sau se elimină. Eliminarea se face printr-o pompare inversă puternică. Dacă hrana a fost acceptată este împinsă înspre gât unde este întâmpinată de dinţii faringieni care sfărâmă hrana înainte de a fi înghiţită. Chiar și boabele de porumb pot fi, uneori, zdrobite cu aceşti dinţi faringieni.
Crapul ajunge la maturitate sexuală la 2-3 ani. Depunerea pontei are loc în aprilie-mai.
În acest timp, crapii se adună în cârduri mari, se apropie de maluri şi işi depun icrele, lipindule de ierburi. În timpul depunerii pontei se lovesc între ei cu burta spre a uşura eliberarea produşilor sexuali, fapt care a atras momentului depunerii pontei şi numele popular de"bataie". O femela depune cam 140.000 de icre pe fiecare kg din greutatea ei; icrele măsoară1,3-1,5 mm diametru. Depunerea are loc în mai multe răstimpuri, dar în mod obişnuit în orele dimineţii, pe vegetaţia submersă (covor de iarbă. Durata incubaţiei este de 4-6 zile la o temperatură de 20 grade, larvele ce eclozează au o lungime de 4,5-5,5 mm. După ecloziune aceste larve stau imobile pe vegetaţie, iar după resorbţia sacului vitelin, ele încep să înoate,hrănindu-se activ cu zooplancton.
Femelele sunt mult mai groase decât masculii, în special după prima pontă, iar distanţa dintre aripioarele pectorale, cele pelvice şi anale este mai mare la femele decât la masculi.Aripioarele dorsale şi anale la masculi sunt mai înalte decât cele ale femelelor. Masculul în bătaie are pe cap nişte tuberculi, numiți butoni de bataie, sau tuberculi nupţiali.

Crapul este important pentru pescuit sportiv şi acvacultură.
Introducerea, creşterea si ameliorarea crapului în Europa Centrală şi Europa
Occidentală datează din cele mai vechi timpuri, el provenind din Orient şi trecând prin insula Ciprului. Se presupune ca influenţa romană a facilitat creşterea crapului în heleştee, în strânsă legătură cu răspândirea creştinismului. Odată cu înfiinţarea mănăstirilor din secolele XII-XIII,cultura crapului în heleştee a devenit o preocupare de bază, deoarece peştele constituia o mâncare apreciată cu ocazia posturilor.
Crapul nu era furajat, motivându-se prin hrănirea cu nămol, eroare ce a fost lămurită abia în secolul al XIX-lea. În România, crapul a fost prima specie de peşte, în forma sa de cultură, ce a constituit obiect al aclimatizării (Manea 1985).
Deşi nu există documente atestatate care să indice autorul şi anul aclimatizării crapului de cultură, este un fapt cert că aceasta a avut loc în iazurile din Moldova, cunoscute sub denumirea de râmnice, ceea ce presupune perioade anterioare anului 1300 (Manea 1985).
Crapul a rămas până în zilele noastre specia de bază pentru piscicultura din zonele de deal şi de şes (Bud et al 2004).
Trăieşte în toate apele dulci de şes şi deal, în special în Dunare şi bălţile ei (zona
inundabilă a Dunării), dar şi în apele salmastre. În restul ţării, crapul trăieşte în partea
inferioară a mai multor râuri și este crescut în lacuri şi heleştee. Fenotipic, crapul prezintă o extraordinară variabilitate în ceea ce priveşte forma, culoarea, absenţa sau prezenţa şi dispunerea solzilor pe corp . Rasele cultivate sunt scurte, groase şi late, cu corpul mult bombat dorsal (ex: rasa Frăsinet), pe când cele sălbatice, capturate din împrejurimile cursului inferior al Dunării, pe care noi le-am observat, au corpul alungit şi o rată de creştere mai scăzută. La aceştia din urmă corpul este acoperit în întregime de solzi, lipsa solzilor fiind un caracter mutant (obținut prin selecție succesivă.

Păstrăvul curcubeu(Oncorhynchus mykiss Walbaum 1792) face parte din familia
Salmonide, ordinul Salmoniformes, clasa Actinopterygii. Este o specie bentopelagică, de apă dulce, salmastră, sau marină. Îl vom întâlni în zonele cu climat temperat.
Spatele are colorație albastră-cenuşie, laturile argintii, abdomenul albicios, iar
înotătoarea adipoasă prezintă numeroase puncte negre. Pe laturile corpului se observă o dungă lată, roz-sidefie, cu reflexe metalice, irizante. Oricum, colorația corpului prezintă un polimorfism extrem care variază de la populație la populație, în funcție de aria geografică(Dombi 2006, date nepublicate) sau, uneori, de linia ameliorată din care face parte.Poate atinge o lungime de 50 de cm şi o greutatea de 10 kg. Ajung la maturitatea sexuală la vârsta de 2 ani. Perioada de reproducere este din decembrie până în mai (în Europa de Vest) și din martie până în aprilie (pe continentul american). Depun un număr de icre între 500 şi 3000, iar durata dezvoltării lor până la eclozare este de 2-4 zile. Pentru împerechere îşi aleg o zonă cu pietriş aflată la gura de vărsare a unui râu, iar aici prin intermediul unor lovituri
din coadă, sapă o cavitate pe fundul acestei ape. După aceasta îşi depun icrele în groapă, iar masculul le fertilizează. Apoi femela acoperă icrele cu nisip şi pietricele. Progenitura păstrăvului curcubeu se dezvoltă cu o viteză diferită în funcţie de temperatura apei. Puii proaspăt eclozați se hrănesc din sacul vitelin, care este încă legat de ei.Tineretul rămâne în apropierea gropii în care au fost icrele, până când consumă întreg conţinutul sacului vitelin.
Puţini dintre aceştia supravieţuiesc pericolelor înconjurătoare, majoritatea fiind mâncaţi de peşti mai mari. Peştii mici se grupează în bancuri; când ating greutatea de 3 kg devin solitari.
Asemeni celorlaltor specii de păstrăvi şi păstrăvul curcubeu este un vânător neobosit şi
întotdeauna înfometat. Principala sa hrană este reprezentată de insecte în diferite stadii de dezvoltare, pe care le prinde în timp ce în înoată în adâncimea apei sau la suprafaţă.
Primăvara se hrănesc cu libelule, insecte apoidee şi alte vieţuitoare mici, iar toamna cu
insecte, cum ar ţânţarii ce sunt aduşi de vânt în apă. Mai consumă şi peşti, broaşte, mormoloci şi râme. Păstrăvii curcubeu de dimensiuni mai mari, vânează uneori chiar şi exemplare mai mici ale propriei specii.
Durata vieţii diferă în funcţie de regiune dar, de regulă, nu depăşeşte 7 ani. În
California se presupune că au existat câteva exemplare ce au atins 11ani).Sunt specii foarte comerciale, importante în acvacultură. Păstrăvării mai importante la noi în țară există la Fiad, Gilău, Remeți, Brădișor, Câmpul Cetății.
Păstrăvul curcubeu este o specie originară din partea apuseană a Americii de Nord şi a
fost introdusă în Europa între anii 1880 şi 1882 prin mai multe transporturi de icre
embrionate, iar la noi în ţară a fost introdus de către un anonim în jurul anului 1885, din Ungaria (Decei 1972). Poziţia sa sistematică nu este deocamdată clară (Nalbant 2003), de aici şi numeroasele denumiri de gen: Fario, Salmo, Rhabdofario, Parasalmo, Trutta,Oncorhynchus (Iacob 2008).
În apele naturale de la noi păstrăvul curcubeu este rar şi a ajuns aici prin populări sau
prin evadare din crescătorii amenajate, dar constituie specia de bază a salmoniculturii
româneşti. Un fapt surprinzător este constatarea menţinerii unei micropopulaţii de păstrăv curcubeu în pârâul Tepliţe – un pârâu cu debit bogat şi constant pe terasa Tisei, lung de numai 2.5 km, situat lângă municipiul Sighetu Marmaţiei – unde specia a fost colonizată în 1930, de când nu s-au mai făcut populări cu exemplare din această specie, ceea ce ne duce la presupunerea că păstrăvul curcubeu s-ar reproduce aici în mod natural (Ardelean şi Béres,2000). Introduceri numeroase şi repetate de linii ameliorate de păstrăv curcubeu au avut loc la noi în ţară în ultima perioadă, datorită aducerii şi creşterii lui în păstrăvării amenajate sau sisteme de acvacultură (Boaru et al 2006, 2008ab, Ladoși et al 2007). Oricum, aceste linii şi-au
pierdut potenţialul şi comportamentul de reproducere naturală, reproducerea lor ajungând în prezent la un grad înalt de artificializare.

Salvelinus fontinalisfântânelul, face parte din Salmonide, ordinul Salmoniformes,clasa Actinopterygii. Spre deosebire de pastrăvul indigen, se identifică uşor prin coloraţia corpului său: brun - verzuie, zebrată, deschisă, pe spate puncte numeroase mici roşii-portocalii sau roşii-aprinse încercuite în inele albastre. Înotatoarele pectorale, ventrale şi anale, roşiatice,tivite pe marginea lor anterioară cu o panglică albă de care se leagă, imediat, una neagră.
Privit în ansamblu, coloraţia vie, irizațiile, când cu tenuri pastelate, când cu altele aprinse, fac din fântânel un pește foarte frumos. Mai îndrăzneţ decât alte specii de salmonide, păstrăvul de munte, nu îşi caută ascunzişuri, se hrăneşte cu larve de insecte, viermi, melci etc. Trăind în zona superioară a pârâului de munte, cât mai aproape de izvoare, se reproduce în toamnă, din octombrie, până în luna decembrie. Faţă de păstrăvul indigen, creşte mult mai repede,atingând la vârsta de un an o lungime de 14 - 18 cm, dimensiune pe care păstrăvul de munte abia o ajunge la doi ani. La noi a fost introdus pentru prima oara în 1906, în ţinutul Broştenilor, în Valea Tarcăului şi în Valea Putnei din regiunea Suceava. Unele date confirmă prezenţa lui în apele Văii Putnei din regiunea Suceava, pârâul Gudia, mic afluent al Mureşului, în zona superioară a râului Negruţa, Dumitreasca, Negrişoara şi Irişoara, afluenţi ai Someşului Rece şi în cursul superior al Beiului, afluent al Nerii în Banat şi lacul Ochiul
Beiului.
Este un salmonid originar de pe coasta atlantică a Americii de Nord, pe afluenţii
răsăriteni ai fluviului Mississippi, ai golfului Hudson şi Labradorului. În apele Europei a fost introdus în 1884 (Vasiliu 1959), iar în România a fost adus în 1900 în Moldova, în râul Putna şi afluenţii săi (Dinulescu 1937, citat de Nemeş & Bănărescu 1954). După Nemeş & Bănărescu 1954, fântânelul era cunoscut în ţara noastră în câteva pâraie din Moldova, unul în Banat şi unul în Ardeal, însă de multe ori specia a fost introdusă şi în alte ape de munte, dar de către persoane particulare, de aceea nu au apărut semnalări în literatura de specialitate.
Exista posibilitatea ca fântânelul să poată produce hibrizi interspecifici sterili prin încrucișare cu păstrăvul indigen (Salmo trutta fario Linnaeus, 1758) sau că ar putea elimina puietul acestuia prin competiție. Cu toate aceastea, nici Nemeş & Bănărescu 1954 și nici un alt specialist nu au constatat, deocamdată, acest lucru pe teren. Salvelinus fontinalis populează partea cea mai din amonte a pâraielor, pe care păstrăvul indigen nu o preferă. Oricum,fântânelul poate fi considerat drept cel mai frumos peşte din apele noastre de munte.

Somnul pitic(Ictalurus nebulosus Le Sueur 1819, figura 18) este o specie din familia Ictaluridae, originara din SUA., mai exact din Marile Lacuri, râul Ohio spre est până în Maine, spre sud-vest până în Texas, spre sud-est până în Florida (Bănărescu 1964). În Europa,somnul pitic a fost prezentat pentru prima oara la expoziţia pescărească de la Berlin în anul 1880, pentru ca 5 ani mai târziu să fie introdus ca peşte ornamental în Germania, apoi în Franţa, Belgia şi Europa Centrală. A pătruns până în fosta Iugoslavie şi în afluenţii din stânga ai Tisei (Ziemiankowski 1947). După Vasiliu (1959) la noi se găseşte încă din anul 1908, în lacul Sfânta-Ana, unde a fost introdus. A pătruns pe cale naturală în 1934 în Tisa şi afluenţii săi: Someş, Crişuri, Mureş, Bega, apoi Timiş, bălţile Beregsău şi Sat-Chinez, pârâul Peţea de lângă Oradea, Ineu, cursul inferior al Dunării, la Brăila. Ulterior s-a răspândit foarte mult,
ajungând în heleşteele de la Cefa-Bihor, Zaul de Câmpie.
Gavriloaie şi Falka (2006b) fac o analiză a cercetărilor româneşti realizate în timp
asupra speciei Ictalurus nebulosus. Wilhelm (1980), Falka (2004), Petrescu-Mag & Petrescu-Mag (2006), fac o analiză calitativă şi cantitativă a hranei somnului pitic şi studii comportamentale, și ajung la concluzia că este o specie eurifagă, în hrana lui predominând nevertebratele acvatice (hirudinee, oligochete, larve de insecte şi crustacee), dar nelipsind peştii. Somnul pitic nu prezintă o valoare economică deosebită și, în plus, consumă mari cantităţi de icre, ceea ce îl face nedorit în iazuri, lacuri sau ferme piscicole.
Sub aspect comportamental, somnul pitic, specie rapitoare de fund, este un mare
consumator al icrelor şi larvelor sau alevinilor speciilor de bază, considerent pentru care nu este dorit în bazinele de exploataţie piscicolă. Este însă apreciat ca specie de acvariu sau de heleşteu de grădină. Agresivitatea somnului pitic este prezentă, însa nu atât faţă de conspecifici cât faţă de alţi peşti (Petrescu & Mag 2006a). Tot ca un avantaj selectiv, somnul pitic a dobândit capacitatea de a concura, în bazinele fermelor piscicole cu speciile omnivore de interes economic, pentru furajul de origine vegetală (Petrescu & Mag 2006, Mag et al 2005).
Somnul pitic se caracterizează printr-o talie mica, cu lungimea standard în medie de
97,55 +/- 40,91 mm, cu limite cuprinse între 16,1 şi 212,7 mm. Capul este comprimat dorsoventral,cu ochii foarte mici (3,42 +/- 1,1 mm diametru), depărtaţi unul de altul, reprezintă 36,17 % din lungimea standard. Gura este largă, terminală, cu dinţi mărunţi, ascuţiţi, dispuşi pe mai multe rânduri. La nivelul capului sunt prezente 8 mustăţi. Corpul este alungit şi comprimat medio-lateral. O particularitate a somnului pitic o reprezintă prezenţa înotătoarei adipoase, care îl deosebeşte de altfel de somnul indigen. Pe toate înotătoarele sunt prezenţi spini osoşi, făcând excepţie doar înotătoarea caudală. Linia laterală este greu vizibilă şi rectilinie. Majoritatea exemplarelor au avut culoarea brun negricioasă, cu partea ventrală galben albicioasă, iar cele foarte tinere o culoare violacee. Pedunculul caudal este comprimat medio-lateral, cu o înalţime de 13,03 +/- 5,5 mm, reprezentând 57,75% din înălţimea
corpului. Înotatoarea dorsală, mai puţin dezvoltată, are marginea foarte convexă şi relativ înaltă. Înotătoarele pectorale, amplasate pe părţile laterale, sunt orizontale şi uşor rotunjite.Cele ventrale se inserează sub partea posterioară a dorsalei, având vârful rotunjit, ce atinge sau depăşeşte inserţia analei. Înotatoarea caudală este trunchiată şi uşor excavată.

Carasul argintiu(Carassius auratus gibelio Bloch 1783 sau mai nou Carassius
gibelio, figura 19), face parte din familia Cyprinidae, ordinul Cypriniformes, clasa
Actinopterygii, mediul de viaţă este bentopelagic, în ape dulci, salmastre, care au un pH cuprins între 7,1-7,5. Este originar din bazinul Amurului. Trăieşte însă şi în cea mai mare parte a Siberiei, Europa de Est şi în parte în Europa Centrală, bazinul Sâr-Dariei şi Amu-Dariei. În aceste ţinuturi nu este autohton ci introdus, dar nu se poate preciza în ce perioadă a avut loc introducerea (Bănărescu 1964).
În ţara noastră a fost adus în 1912, din Basarabia, de
către medicul veterinar Bărdescu şi introdus în lacul Fundeni (Pojoga 1959). De aici, a trecut în lacul Tătaru şi apoi în Dâmboviţa, pătrunzând astfel în regiunea inundabilă a Dunării.
Puternica inundaţie din 1970 a contribuit semnificativ la expansiunea carasului argintiu în Delta Dunării (Oţel 1977). În prezent acesta trăieşte în România în toate categoriile de ape stătătoare de la şes şi până în zona de coline; nu prosperă în cele prea năpădite de vegetaţie.
Trăieşte şi în râurile de şes (în zona crapului, ocazional chiar şi în cea a cleanului şi în cea a mrenei), dar în număr destul de redus şi numai în părţile cu apă liniştită. Prezenţa şi expansiunea carasului este principalul factor care contribuie la dispariţia din multe ape a caracudei (Carassius carassius), explicaţia fiind aceea ca primul este mai euribiont şi ocupă nişa trofică a celui de-al doilea (care este o specie indigena). Carasul poate fi considerat o specie invazivă şi totodata inamicul numarul unu al altor specii de ciprinide, precum crapul,datorită faptului că femelele de caras intra în sezonul reproductiv înaintea femelelor altor specii de ciprinide, folosind masculii acestora pentru reproducerea ginogenetică. Astfel,femelele de crap rămân fără parteneri de împerechere în momentul maturării icrelor.

Bibanul soare(Lepomis gibbosus Linnaeus 1758, figura 20) aparţine familiei
Centrarchidae, originara continentului nord-american, din bazinul superior al fluviului
Mississippi, Marile Lacuri şi bazinul Oceanului Atlantic de la St. Lawrence până în Carolina de Sud (Bănărescu 1964). Bibanul soare (sorete, sticlete, regina-bălţii, peşte cu trei culori, sau caras galben) a fost importat în Europa mai întâi în Franţa (în 1887) şi Germania (în 1890) ca peşte ornamental. Din Germania s-a extins prin Rin, Oder şi Dunăre spre răsăritul Europei. În apele Bulgariei a fost semnalat în 1921 în balta Svisciova, aflată în legătură cu Dunărea(Cărăuşu 1952). La noi a fost semnalat în scris pentru prima dată de către Buşniţă (1929), dar Băcescu (1942) ne spune că specia a fost văzută la noi încă din 1918 de către marele naturalist român Grigore Antipa.
De atunci s-a răspândit în toate bălţile regiunii inundabile şi în cursul
inferior al râurilor ce se varsă în Dunăre şi chiar în unele lacuri litorale (Popovici 1942). La ora actuală bibanul soare este prezent în marea majoritate a ecosistemelor acvatice dulci de la noi din ţară (mai puţin în cele montane) şi în cursul inferior al râurilor, mai ales pe braţele moarte. La răspândirea lui au contribuit şi pescarii. Fiind un peşte frumos, a fost menţinut
deseori în acvarii, pe urmă a fost eliberat în natură, de multe ori în alte locuri decât cele din care a fost capturat, astfel lărgindu-se arealul său (Gavriloaie, 2003, Gavriloaie şi Meşter,2005, Gavriloaie et al, 2006, Gavriloaie şi Chiş, 2007). După Spătaru (1967), bibanul soare nu concurează la hrană cu alte specii de peşti din apele noastre, lucru oarecum îndoielnic. Bibanul soare este o specie invazivă mai veche care, deşi nedorită, este răspândită destul de frecvent în fermele piscicole. Măsurătorile efectuate pe cele 184 de exemplare recoltate ne-au permis să apreciem că specia se caracterizează printr-o dezvoltare armonioasă,cu corpul relativ înalt, în medie de 32,04 +/- 7,72 mm, ceea ce reprezintă 38.37 % din lungimea standard. Corpul este comprimat medio-lateral şi acoperit cu solzi relativ mari.
Ochii, de asemenea, sunt mari, cu un diametru de 6,06 +/- 0,99 mm, situaţi în partea
anterioară şi dorsală a capului, ceea ce permite peştelui să aibă un câmp vizual larg, lateral şi înainte. Botul este scurt şi relativ înalt, cu gura mică terminal, aproape orizontală. Înotătoarea dorsală este lungă, prevazută cu radii spinoase, groase şi ascuţite. Partea moale este mai scurtă dar mai înaltă comparativ cu porţiunea spinoasă. Înotătoarele pectorale sunt dispuse sub nivelul cavităţii bucale şi sunt bine ascuţite. Înotătoarele ventrale se insera uşor în spatele înotătoarelor pectorale.
Anala are marginea convexă şi prezintă trei spini ascuţiţi, groşi şi
scurţi. Înotătoarea caudală este slab scobită şi cu cei doi lobi uşor rotunjiţi. Linia laterală este bine evidenţiată, puternic arcuită şi paralelă cu marginea superioară a corpului. Bibanul soare este unul dintre cei mai frumoşi peşti din apele noastre, este viu colorat, de un verde-albăstriu,cu o pată maronie pe majoritatea solzilor de pe flancuri. Abdomenul este galben-auriu, iar partea dorsală a operculelor are ca particularitate o pată de culoare neagră tivită cu roşu.
Înotătoarea dorsală şi caudală au o culoare uşor cenuşie, cu trei-patru benzi de pete întunecate alături de altele galbene. În primele stadii de viaţă sunt prezente pe corp dungi transversale întunecate, care pe parcurs dispar. Materialul biologic cercetat de noi a avut în general dimensiuni de aproximativ 50% din potenţialul speciei.
Bibanul soare (Lepomis gibbosus) are
un comportament agresiv în funcţie de spaţiul de care beneficiază (Gavriloaie şi Meşter,2005), se înmulţeşte cu precădere în ecosistemele degradate, fiind un răpitor de fund ce se hrăneşte cu viermi, mici crustacei, alevini şi icre de peşte.

Gambuzia(Gambusia holbrooki Agassiz 1854) aparţine familiei Poeciliidae, care
cuprinde peşti vivipari, majoritatea speciilor fiind crescute în acvarii. Gambuzia are arealul natural pe litoralul estic al SUA, din Florida până în New Jersey. Este o specie introdusă în aproape întreaga lume (Bănărescu 1964). Este un peşte de talie mică: masculii sunt mici şi au un corp alungit, de 2,5-3,5 cm, femelele măsurând în mod obişnuit 4-5 cm lungime totală, dar Gavriloaie (2008) a remarcat şi femele de 7 cm în lacul Parcului Carol din Bucureşti.
Cornelson (1940) ne furnizează date importante legate de introducerea speciei în Europa şi, pe urmă, în ţara noastră. Astfel, Howard (în 1918) şi Hildebrand (în 1921, ambii citaţi de Falka 2006) sunt primii care încearcă utilizarea gambuziilor în lupta antilarvară, în câteva localităţi din statele americane Georgia şi Mississippi.
Rezultatele sunt satisfăcătoare şi Sella importă în 1922 primele exemplare în Spania, iar de acolo ajung şi în Italia. Pe urmă, din Italia se exportă gambuzii în diferite ţări europene, în Rusia, Transcaucazia, Madagascar, în Africa şi în India, în Extremul Orient, în Australia şi în noua Zeelandă. În România gambuziile au fost
aduse pentru prima oară în 1927 din Hamburg de către profesorul D. Mezincescu (Gavriloaie 2004, comunicari personale); în 1929 se aduce un lot din Bulgaria, iar în 1930 din Italia.Gambuziile au fost introduse în lacul Pantelimon şi alte lacuri din Bucureşti (Gavriloaie, 2008), în diferite lacuri şi bălţi din Ardeal, în unele lacuri litorale. Din păcate, nu există referiri suplimentare în ceea ce priveşte modul de evoluţie a populaţiilor locale începând cu momentul introducerii lor până astăzi.
În aceeaşi ordine de idei, nu există date privitoare la eventualele variaţii morfofiziologice adaptive, nici la posibile modificări ale regimului de
hrănire sau în biologia reproducerii (Gavriloaie, 2008).

Prima perioadă a pătrunderii unor specii străine de peşti în România (după Falka şi
Gavriloaie, 2005)

Cyprinus carpio                       1300 ?                               « autohton »
Oncorhynchus mykiss              1885                          Ungaria Naturalizat
Salvelinus fontinalis                1900                          Austria Naturalizat
Ictalurus nebulosus                 1908                          Ungaria Naturalizat
Carassius auratus gibelio         1912                        Basarabia « autohton »
Lepomis gibbosus                   1929                      Ungaria Naturalizat/Invaziv
Gambusia holbrooki                 1927                         Germania Naturalizat ?

Modificat de rebel (acum 14 ani)

_______________________________________
Lasciate ogni speranza voi che entrate qui ...
Dante
pus acum 14 ani
   
rebel
Veteran

Din: acest Univers Aberant
Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 324
B. A doua perioadă a pătrunderii unor specii străine de peşti în România (1956-1989)

În această perioadă s-au realizat cele mai multe acţiuni de introducere de noi specii de
peşti de apă dulce. Astfel, s-au introdus în total 15 specii de peşti, în scopul dezvoltării
acvaculturii în ţara noastră, iar dintre acestea, la ora actuală sunt naturalizate în apele noastre6 specii . În afară de aceste specii de interes economic a fost introdusă şi o specieornamentală, de talie mică, în două locații: lacul termal Peţea de la Băile 1 Mai și în izvorul termal de la Băile Felix, unde aceasta s-a naturalizat.
La noi în ţară lucrările de aclimatizare a coregonilor (familia Coregonidae) au început
în 1956 în scopul populării unor lacuri, a viitoarelor bazine de acumulare şi pentru creşterea ca specii suplimentare în iazuri şi heleştee (Gavriloaie 2007c). În cadrul acestei acţiuni,începând cu anul 1956 s-au importat din fosta Uniune Sovietică icre embrionate din speciile Coregonus lavaretus maraenoides Poljakow, 1874 şi Coregonus albula ladogensis Pravdin, 1848, care au fost repartizate în heleşteele staţiunilor piscicole Nucet şi Tarcău şi în câteva lacuri din ţară (Buşniţă et al 1957). Nu avem date legate de situaţia actuală a coregonilor din ţara noastră.
Sub numele de ciprinide chinezeşti sunt reunite speciile de ciprinide introduse în ţara
noastră în anii 1960 şi 1962 din fluviul Yang-Tze din China. Au fost aduse mai multe specii,însă s-au aclimatizat doar 7 din ele. Acestea sunt: Aristichthys nobilis (Richardson, 1844) -novac sau crap argintiu - consumator de zooplancton, Ctenopharyngodon idella Cuvier &Valenciennes, 1848 - cosaş sau crap alb chinezesc - consumator de macrofite,
Hypophthalmichthys molitrix Cuvier & Valenciennes, 1848 - sânger sau crap argintiu -
consumator de fitoplancton, Parabramis pekinensis (Basilewsky, 1855) - plătica albă
chinezească – dar și Megalobrama terminalis (Richardson, 1846) - plătica neagră chinezească- ambele fitofage și bentofage, Mylopharyngodon piceus (Richardson, 1846) - scoicar sau crap negru chinezesc - consumator de lamelibranhiate, şi o specie adusă accidental,Pseudorasbora parva (Temminck & Schlegel, 1846) – numit și murgoi bălţat – după Manea 1985, relatat ca un bentofag nevaloros. Dintre aceste specii, după informaţiile pe care le deţinem, cele două plătici chinezeşti nu se mai găsesc la noi, fapt conformat de relatările lui Gavriloaie 2005.
Se poate ca speciile Hypophthalmichthys molitrix şi Aristichthys nobilis să se reproducă spontan în Dunărea inferioară (Bacalbaşa-Dobrovici 2002) dar şi Ctenopharyngodon idella (Giurcă 1980), opinii susținute de către Gavriloaie 2005. Scoicarul, Mylopharyngodon piceus, se mai găsește doar în formă cultivată, în efective reduse (Bud et al 2004; Gavriloaie 2007c; Iacob 2008).
Câteva cuvinte acum despre Murgoiul bălţat(Pseudorasbora parva) - specie
introdusă accidental în România odată cu ciprinidele chinezeşti de valoare economică
menţionate mai sus. Acesta este un peşte bentofag de talie redusă (8,5-10,5 cm), răspândit în intreaga Asie estică, din bazinul Amurului până în sudul Chinei, dar nu ajunge în insula Hainan şi în Vietnam. Terra typica a speciei este Nagasaki, în Japonia (Bănărescu 1964). În anii următori introducerii sale în ţara noastră, P. parva s-a reprodus în heleşteele de la Nucet de unde a pătruns şi în râul Ilfov (Bănărescu 1964), răspândindu-se apoi treptat în multe alte zone ale ţării (Giurcă & Angelescu 1971; Gavriloaie şi Chiş, 2006, Gavriloaie 2007c),ajungând chiar în zona submontană (Stănescu 1972).
La răspândirea speciei au contribuit şi pescarii, care au folosit-o ca momeală vie pentru peștii răpitori, exemplarele neutilizate fiind aruncate la sfârşitul partidei de pescuit (Gavriloaie şi Chiş, 2006, Gavriloaie 2003, 2007c).
Bănărescu (1993) relatează că murgoiul bălţat nu a determinat deocamdată regresul nici uneia din speciile indigene de peşti. Oricum, specia este un euribiont incontestabil si un invadator „iscusit”, greu de eliminat, sau chiar imposibil fără vidarea bazinelor în cauză (Bud 2008 –Note de curs; Iacob 2008).
Murgoiul bălţat (Pseudorasbora parva, figura 21) se caracterizează printr-o talie
redusă, cu lungimea standard de 38,53 +/- 10,11 mm şi limite largi de variaţie în funcţie de
bazin (între 14,2 şi 70,84 mm). Capul este comprimat medio lateral, cu o dezvoltare
armonioasă, lungimea sa reprezentând 25,94% din lungimea standard. Ochii potrivit de dezvoltaţi sunt amplasaţi pe părţile laterale ale capului, cu un diametru de 2,61 +/- 0,48 mm.
Botul este obtuz, trunchiat, iar gura foarte mică, oblică în sus şi superioară.
Înălţimea corpului este 23,87% din lungimea standard. Lungimea dorsală a pedunculului caudal este în medie de
14,12 +/- 3,86 mm, reprezentând 36,43% din lungimea standard, iar lungimea ventrală a pedunculului caudal de 9,29 +/- 2,97 mm, reprezentând 21,57% din lungimea standard. Linia superioară este uşor convexă, cu înotătoarea dorsală inserată uşor în urma inserţiei ventralelor.
Înotătoarele pectorale sunt rotunjite, de asemenea marginile înotătoarei anale. Înotătoarea caudală este adânc scobită, cu lobii egali şi rotunjiţi.
Pieptul şi istmul sunt în întregime acoperiţi de solzi. Linia laterală este completă şi dreaptă. La masculi apar înaintea perioadei de reproducere tuberculi nupţiali cornoşi, voluminoşi şi ascuţiţi, ce sunt răspândiţi pe partea ventrală a maxilarului inferior, pe laturile gurii şi sub ochi. Murgoiul bălţat manifestă un comportament competitiv de hrănire superior ciprinidelor autohtone, fapt care-i permite o hrănire foarte rapidă. În timpul hrănirii are, uneori, comportament agresiv de ciupire a înotătoarelor altor specii de peşti din apropiere. De asemenea, manifestă un comportament teritorial agresiv, este euribiont şi prolific. Faptul că murgoiul bălţat este în continuă expansiune şi ocupă un areal din ce în ce mai larg, confirmă ideea că este o specie tânără din
punct de vedere filogenetic, cu potenţial important în procesul de speciaţie (Gavriloaie şi Angyalosi, 2004, Gavriloaie şi Falka, 2005, Gavriloaie şi Falka, 2006a, Gavriloaie şi Chiş 2007). Datorită invaziei acestei specii în biocenoze cu nişe ecologice înguste, există riscul sărăcirii biodiversităţii în aceste zone.

Peştii buffalosunt peşti de origine nord-americană din genul Ictiobus, familia
Catostomidae. Au fost aclimatizaţi în fosta Uniune Sovietică de unde s-au adus şi în România trei specii sub formă de icre embrionate, în anii 1978 şi 1980. Cele trei specii aclimatizate la noi sunt Ictiobus cyprinellus (Valenciennes, 1844) sau buffalo cu gura mare, Ictiobus niger (Rafinesque, 1819) sau buffalo negru şi Ictiobus bubalus (Rafinesque, 1818) sau buffalo cu gura mică. Toate au fost eliberate iniţial experimental la SCP Nucet-Dâmboviţa, de unde s-au distribuit, ulterior, şi la alte staţiuni piscicole din ţară. În a patra vară de creştere, toate cele trei specii menţionate s-au reprodus natural în apele heleşteelor de la Nucet (Manea 1985). În
ultimii ani efectivele de peşti buffalo din staţiunile piscicole din ţară au scăzut simţitor. La SCP Nucet mai există la ora actuală decât specia Ictiobus niger (Gavriloaie 2007c).

Peştele-pisică de canal(Ictalurus punctatus Rafinesque 1818), este o specie
aparţinând familiei Ictaluridae, originară din America de Nord din regiunea Marilor Lacuri şi din bazinul fluviului Mississippi, de unde s-a răspândit în toată America, în Canada şi în Mexic. Constituie obiectivul principal de cultură în partea sudică a Americii de Nord. Datorită calităţilor sale deosebite a fost importat de către acvacultorii multor ţări din Europa. În Europa, a fost introdus pentru prima dată în sudul fostei Uniuni Sovietice, în 1972, de unde a fost adus şi în România, în luna iulie a anului 1978, un prim lot de 50000 de icre embrionate cu care s-au populat heleşteele de la Nucet; lotul a pierit din cauze, până în prezent, necunoscute (Manea 1985; Falka 2006).
În 1981 s-a importat al doilea lot de larve din această
specie, tot din fosta Uniune Sovietică; materialul biologic a supravieţuit şi s-a dezvoltat
(Manea 1985). La ora actuală, în România, specia mai este reprezentată doar prin câteva exemplare adulte care trăiesc în heleşteele de la S. C. P. Nucet-Dâmboviţa (Gavriloaie 2007c).
O a treia specie decoregon, Coregonus peled(Gmelin 1789), a fost introdusă în anul 1980 de către D. Matei în cadrul Staţiunii de Cercetare şi Producţie Piscicolă Podu Iloaiei, sub formă de icre în stadiul de embrion mobil, importate din fosta Uniune Sovietică. Culoarea corpului este argintie, mai întunecată pe spate şi albă pe abdomen. Înălţimea corpului este mai mare decât la speciile Coregonus lavaretus maraenoides şi Coregonus albula ladogensis.
Rata de creştere este, de asemenea, superioară. Hrana preferată a acestei specii o constituie fauna bentonică şi zooplanctonul. Coregonus peled a fost crescut, până acum, numai în heleşteele din cadrul SCPP Podu Iloaiei (Matei & Manea 1990).

Guppy(Poecilia reticulata Peters 1859, Figura 22) este un pește mic din familia
Poeciliidae, crescut în acvarii în lumea întreagă. O amplă descriere a speciei a fost posibilă datorită unei serii de lucrări ştiințifice prezentate și/sau publicate de colective conduse de Petrescu-Mag în perioada 2004-2008, cât şi în alte lucrări similare din ţară ale unor autori ca Molnar F., Hărșan R., Păsărin B., Petrescu-Mag R. M. .
Poecilia reticulata, sau atât de popularul şi raspânditul peşte guppy, a fost adus pentru
prima dată în Europa în anul 1960 de către Robert John Lechmere Guppy, de unde i se trage şi numele. Specia este originară din America de Sud: Venezuela, Barbados, Trinidad, nordul Braziliei şi Guyane. Astăzi specia trăieşte, în apele naturale sau bazinele artificiale, pe aproape toate continentele acolo unde temperatura i-a permis aclimatizarea şi perpetuarea. Specia a fost larg introdusă în apele naturale cu scopul principal de a se combate ţânţarul anofel, dar guppy s-a dovedit un invadator, putând crea dezechilibre ecologice în ecosistemele naturale. Populaţii sălbatice de guppy se găsesc astăzi pe continentul African în Surinam şi Namibia, în Europa cel mai frecvent în apele termale, cum sunt cele din Ungaria, România (Rezervaţia 1 Mai, Băile Felix), în ţările europene cu climat exotic, în Asia, pe continentul Americii de Nord și chiar în
Australia.
Cele mai acceptate încadrări sistematice ale peştilor guppy îi consideră pe aceştia ca
făcând parte din clasa Actinopterygii, ordinul Cyprinodontiformes, familia Poeciliidae, subfamilia Poeciliinae şi genul Poecilia. Un cunoscut cercetător din domeniul geneticii populaţiilor, al ecologiei şi al
comportamentului peştilor guppy este cunoscutul biolog Breden Felix, de la Departamentul de Ştiinţe Biologice a Universităţii Simon Fraser, Canada. Preocupările lui au fost identificarea cauzelor şi consecinţelor diferenţierii populaţiilor de peşti poeciliizi şi înţelegerea relaţiilor filogenetice din cadrul genului Poecilia. Breden a ales acest grup de peşti, deoarece guppy este un organism model pentru studiul selecţiei naturale şi a selecţiei sexuale. Studiile lui sunt importante întrucât datele filogenetice ar ajuta la înţelegerea şi cunoaşterea locului şi condiţiilor în care caracterele au evoluat divergent. Pentru investigarea bazelor variabilităţii fenotipice a peştilor
guppy, a apelat la studii genomice şi spune el: “cartarea genetică... și secvențierea genomică... la peştii guppy ar putea răspunde la multe din semnele de întrebare referitoare la selecţia sexuală.
Aceste rezultate ne-ar ajuta să înţelegem care sunt forţele care produc izolarea reproductivă şi fenomenul de speciaţie”. De exemplu, în Trinidad există două ramuri distincte de guppy care,probabil, reprezintă invazii în etape diferite ale populaţiilor din America de Sud. Masculi ce prezintă un grad înalt de pigmentare cu portocaliu şi femele cu o preferinţă pronunţată pentru aceste caractere, ca şi la guppy, întalnim şi la alte specii ale genului: Poecilia picta Regan 1913 şi Poecilia parae Eigenmann 1894.
Acestea sunt, de asemenea, în atenţia cercetătorilor în scopurile
amintite mai sus. Viviparii lui Endler (Poecilia wingei) din nord-estul Venezuelei (aproape de
Cumana), par să fie o populaţie de peşti pe cale de a depăşi bariera de specie, sau proaspăt desprinsă din specia Poecilia reticulata, până de curând fiind considerată o populaţie sau o subspecie a acesteia (Poecilia reticulata wingei).
Guppy prezintă un pronunţat dimorfism sexual, masculii având multe caractere sexuale secundare elaborate, în special un colorit viu al corpului şi înotătoarelor şi multe dintre acestea sau dovedit atractive pentru femele: coloritul portocaliu aprins, petele negre, înotătoarele caudale mari, corpul de dimensiuni mari şi frecvenţa ridicată a secvenţelor comportamentale de curtare. Referitor la coloritul roşu şi portocaliu aprins al masculilor de guppy, cât şi la semnificaţia acestuia s-au făcut numeroase studii şi s-au lansat mai multe ipoteze. Jayasooriya et al (2002) au
făcut un experiment pe un grup de indivizi, atât masculi cât şi femeli, separaţi la vârsta de o săptămână în două loturi, cărora li s-a administrat hrană suplimentată cu testosteron (250 mg/kg hrană, respectiv nesuplimentată cu acest hormon. În trei săptămâni, peştii hrăniţi cu supliment hormonal au dezvoltat pete portocalii care au evoluat până la maturitate şi s-au păstrat toată viaţa lor (chiar şi la indivizii femeli), spre deosebire de indivizii lotului martor care, hrănit în condiții normale, nu a dezvoltat acest colorit decât într-un stadiu târziu al vieţii lor. Apariţia rapidă a
petelor portocalii la indivizii trataţi cu testosteron se datorează faptului că testosteronul este un reglator cheie a sintezei de pteridină roşie. Coloraţia roşie a pielii este determinată de depozitarea pigmenţilor în această regiune. Deoarece peştii, ca orice organism animal, nu pot sintetiza de novo carotenoizi, coloraţia masculului de guppy este un indicator al abilităţii lui de a căuta hrană bogată
în carotenoizi, și deci o măsură a sănătăţii şi vigorii lui. Dar în plus, petele portocalii mai conţin,pe lângă carotenoizi, încă un pigment numit drosopterină (sau pteridină roşie) care, spre deosebire de pigmenţii carotenoidici, pot fi sintetizaţi de novo. Rodd et al (2002) susţin că preferinţa femelelor pentru petele portocalii se explică prin aceea că portocaliul semnifică hrană. S-a relatat faptul că guppy sălbatici din Trinidad consumă cu plăcere fructele de culoare portocalie aprinsă ale speciilor Clusia spp. şi Solanea laurifolia. Plasând discuri colorate pe suprafaţa apei,
cercetătorii mai sus menţionaţi, au constatat că peştii guppy trinidadieni din ambele sexe sunt atraşi de culoarea portocalie. Când acelaşi experiment cu discurile colorate s-a repetat cu exemplare de guppy născute în captivitate şi care nu au avut niciodată contact cu fructele respective, atracţia spre culoarea portocalie a persistat, dovedindu-se un instinct. Cum a apărut acest instinct? Se pare că acest colorit intens al corpului este o capcană senzorială a masculului folosită pentru atragerea femelei, iar această preferinţă a femelei pentru coloritul portocaliu aprins a apărut iniţial în contextul detectării rarelor dar bogatelor surse de hrană. Pe de altă parte, susţin
Jayasooriya et al (2002), petele portocalii semnalizează femelei virilitatea unui mascul şi foloseşte semnalul „roşu” ca un determinant cheie, roşul indicând „testosteron” adică masculinitate şi vigoare, cu alte cuvinte: viabilitatea unui potenţial partener de împerechere.
Preferinţa femelelor pentru anumiţi masculi nu se referă doar la coloritul roşu-portocaliu ci la multe alte felurite caractere de culoare, iar femela este impresionată nu doar de caractere statice ci şi de cele dinamice ale masculilor, ei executând adevărate dansuri în prejma femelei curtate.
În concluzie, după cele descrise mai sus, preferinţa unei femele pentru masculii viu
coloraţi şi cu dansuri de curtare frecvente le conferă un avantaj şi le măreşte finessul, ele dând un număr mai mare de descendenţi viabili decât cele ce nu prezintă o astfel de preferinţă. Acest caracter de preferinţă conferă acestui tip de femelă un avantaj selectiv, deoarece descendenţii îi vor semăna în mare parte. Progenitura ei de sex femel va avea şi ea această preferinţă moştenită de la mamă, iar cea masculă va poseda caracterele ce conferă avantaj selectiv masculului de la tată (colorit ţipător şi secvenţe comportamentale de curtare frecvente). În aceste condiţii, indivizii
masculi ce nu prezintă caracterele amintite şi femelele ce nu preferă masculii viu coloraţi şi atractivi dispar datorită şansei mici de împerechere şi lipsei avantajului selectiv (putând fi consideraţi mai puţin adaptaţi la codiţiile respective de mediu). De aceea, caracterele de culoare pot fi duse în unele populaţii la extrem.
Nu la fel se întâmplă în ecosistemele cu risc pronunţat de prădare a peştilor guppy. În
astfel de ape masculii viu coloraţi sunt expuşi prădării, datorită vizibilităţii lor crescute. În aceste situaţii sunt avantajaţi masculii ce prezintă un colorit mai puţin strident. Dar nu numai aici acţionează selecţia, ci şi asupra preferinţei femelelor pentru tipul de mascul. O femelă cu preferinţă pentru masculi viu coloraţi va da descendenţi ce vor fi, în mare parte, asemănători masculului cu care s-a împerecheat, deci viu coloraţi. O mare parte din descendenţa ei masculă va pierii datorită prădătorismului accentuat, spre deosebire de descendenţa masculă a unei femele fără preferinţă pentru tipul de mascul, care va avea şanse mult mai mari de supravieţuire. S-a
observat că în cazul populaţiilor cu risc mărit de prădare preferinţa femelei pentru mascul este mult redusă şi masculii sunt mai puţin viu coloraţi, pe când în cazul populaţiilor cu risc redus de prădare preferinţa femelei este crescută, coloritul masculului este exacerbat, iar dansul lui de curtare foarte elaborat.
În cazul populaţiilor cu risc pronunţat de prădare masculii au adoptat o altă tactică:
împerecherile forţate sau furişate. Acestea reduc timpul necesar împerecherii şi riscul prădării lui. Masculii ce au adoptat acest comportament de împerechere forţată au avantaj selectiv, ei fiind conservaţi în populaţie, în acest din urmă caz.
Tot ca o adaptare la condiţiile de prădătorism s-a observat, în urma comparaţiilor
demografice, că structura populaţiilor de guppy diferă în funcţie de dimensiunea prădătorului (Rodd & Reznick 1997). Asfel, populaţiile de guppy coabitante cu prădători mici precum Rivulus hartii sunt compuse în marea lor majoritate din indivizi adulţi de dimensiuni mari şi mijlocii, pe când în cadrul populaţiilor ce trăiesc în locuri populate cu prădători de dimensiuni maripredomină indivizii imaturi şi adulţi de dimensiuni mici şi mijlocii.
Din ce în ce mai mult peştele guppy este folosit ca organism model pentru înţelegerea
evoluţiei caracterelor sexuale secundare şi a comportamentului animal. Curios este faptul că femela, atunci când prezintă o preferinţă comportamentală pentru tipul de mascul, nu manifestă o preferinţă pentru un anume tipar coloristic al masculului ci, din contră, selecţia îi avantajează pe acei masculi cu un tipar coloristic rar şi strident; astfel variabilitatea coloristică se menţine în populaţie. Un alt lucru foarte interesant la această specie este faptul că femela poate decide care dintre masculi vor fertiliza propriile icre prin alegerea partenerului dorit. Optarea pentru partenerul favorit (valoros selectiv) este posibilă chiar după o eventuală împerechere cu un mascul
mai puţin valoros, prin împrecherea multiplă a femelei cu masculul cel valoros sosit ultimul(Pitcher et al 2003). De asemenea, s-a pus în evidenţă o selecţie sexuală postcopulatorie, prin care femela poate avantaja unii spermatozoizi acţionând la nivel fiziologic după împerechere (Evans et al 2003).
Peştii guppy sunt peşti bentopelagici nemigratori, de apă dulce sau sălcie, că trăiesc în ape cu un pH cuprins între valorile 7 şi 8, iar dH-ul între 9 şi 19. Este un peşte tropical, iar temperatura apei variază între 18 şi 28şC. Se înmulţeşte foarte repede, populaţia în creştere dublându-se în mai puţin de 15 luni (de aici şi numele de „peşte milionar”). „Naşte” de mai multe ori pe an câte 10-100 alevini, fiind un peşte ovovivipar. Trăieşte în izvoare calde şi în apele în care acestea se varsă, canale lin curgătoare, lacuri şi bălţi, fiind întâlnit în habitate variate, de la ape limpezi până la cele cu o turbiditate ridicată, de la cote joase până la apele munţilor înalţi.
Suportă valori largi de salinitate dar necesită ape calde şi bogate în vegetaţie pentru supravieţuire. Se hrăneşte cu zooplancton, fructele unor plante, mici insecte şi larvele lor, precum şi cu detritus.În natură femela atinge 5 cm şi devine matură la 3 luni, masculul atinge 3,5 cm lungime şi devine apt de împerechere la vârsta de 2 luni.
Câteva state au relatat un impact ecologic advers după introducere. Un duşman “de temut” al peştilor guppy este un alt peşte: bibanul păstrăv
Micropterus salmoides Lacepede, 1802, acesta fiind introdus frecvent acolo unde a fost necesar controlul populaţiilor de “peşti milionari”. Introducerea bibanului păstrăv în noile biotopuri s-a dovedit mult mai dăunătoare decât prezenţa peştilor guppy. Peştii guppy nu figurează pe lista roşie IUCN.
Peştii poecilizi au o reproducere aparte, bazată pe o fecundaţie internă a icrelor.
Particularul lor act reproductiv poate avea loc oriunde şi oricând, el nemaifiind legat de locul şi perioada de reproducere. Dezvoltarea embrionară are loc în abdomenul femelei. Eliberarea icrelor din abdomenul femelei are loc concomitent cu eclozarea, de aceea poecilizii sunt impropriu numiţi peşti “vivipari” (ei fiind în realitate ovovivipari). La guppy masculii (2,5-3 cm) sunt mai mici decât femelele (5-6,5 cm) şi mult mai coloraţi, dimorfismul sexual apărând la vârsta de aproximativ o lună. Înotătoarea anală a masculului este transformată în gonopodium, organ ce a căpătat forma unui jgheab, în urma unei modificări a radiilor a treia, a patra şi a cincea. Cu ajutorul acestui organ masculul depune sperma (cu spermatoforii) în orificiul genital al femelei
într-o falsă şi scurtă acuplare. Aceasta este suficientă pentru ca femela să nască mai multe generaţii de pui (până la 6-7) la intervale de aproximativ 4 săptămâni. Numărul maxim de parturiţii observat, toate rezultate dintr-o singură fecundare a femelei, este de 8 (Winge 1937).
După actul de împerechere, femela stochează în receptaculul seminal, mulţi spermatozoizi pe care îi păstrează în viaţă câteva luni. Aceştia vor fecunda asincron mai multe generaţii de icre pe măsură ce ele se maturează (Martyn et al 2006). Datorită acestei capacităţi de autofecundare,supravieţuirea unei singure femele peste sezonul nefavorabil poate salva existenţa populaţiei.
Astfel natura suplineşte lipsa masculului, care este primul prădat datorită coloritului şi dansului său de curtare. Apropierea momentului eclozării alevinilor este marcată de o pată ventrală închisă aproape de porul genital al femelei, numită pată de gestaţie. Eclozarea are loc în abdomenul femelei şi alevinii sunt expulzaţi imediat. Alevinii peştilor poecilizi sunt mari ca dimensiuni,comparativ cu cei ai peştilor ovipari, ei înotând şi hrănindu-se activ imediat după naştere.
La peştii guppy există un polimorfism, un policromism şi o variabilitate genetică
extraordinară atât între diferite populaţii, cât şi între indivizii ce compun aceeaşi populaţie. Dacă
în natură lucrurile stau aşa, în cadrul varietăţilor ameliorate standardizate de formă şi culoare(actual existând mai mult de 40; BEN et al 2003) variabilitatea intrapopulaţională este mult redusă,indivizii fiind parcă „scoşi la indigo”, iar diferenţele genotipice şi fenotipice dintre diferitele varietăţi de culoare este impresionantă.
În România o găsim în ape naturale doar în lacul termal Peţea de la 1 Mai. Cu siguranţă guppy nu a pătruns pe cale naturală acolo, însă nu se ştie în ce an şi de către cine a fost adusă specia în acest lac. Populaţia de Poecilia reticulata de la 1 Mai ar putea avea un impact negativ asupra roşioarei termale – Scardinius racovitzai Müller 1958 (endemit - figura 23), consumându-i icrele. Sunt necesare cercetări în zona respectivă pentru a lămuri acest aspect (Gavriloaie, 2007c).
Legat de populaţiiile de guppy de la 1 Mai şi Băile Felix, în urma descrierii formei
înotătoarelor şi culorii unor exemplare, am dedus faptul că originea lor este în acvariile
crescătorilor, datorită următoarelor observaţii:
* există un polimorfism accentuat raportat la mărimea populaţiei;
* există o frecvență mare a unor indivizi cu tipare coloristice determinate de genotipuri
dublu sau chiar triplu recesive; este foarte puțin probabil ca aceștia să se fi născut
acolo ca urmare a unei reproduceri panmictice;
* s-a constatat exprimarea fenotipică a unor gene mutante niciodată relatate în cazul
populaţiilor sălbatice native: Nigrocaudatus (Ni I şi Ni II) – jumătatea posterioară a
corpului mai mult sau mai puţin neagră, Pigmentiert caudalis – modele melanice pe
caudală, precum şi o prelungire exagerată a acesteia asociată cu creșterea continuuă,
green tail - înotătoarea caudală verde, Black caudal peduncle (Bcp) – peduncul
caudal negru.

A doua perioadă a pătrunderii unor specii străine de peşti în România (după Falka şi
Gavriloaie 2005)

Coregonus lavaretus maraenoides -1956 -Uniunea Sovietică Local naturalizat?
Coregonus albula ladogensis -1956- Uniunea Sovietică Local naturalizat?
Ctenopharyngodon idella 1960-1962 China Naturalizat
Hypophthalmichthys molitrix 1960-1962 China Naturalizat
Aristichthys nobilis 1960-1962 China Naturalizat
Mylopharyngodon piceus 1960-1962 China Naturalizat
Parabramis pekinensis 1960-1962 China ?
Megalobrama terminalis 1960-1962 China ?
Pseudorasbora parva 1960-1962 China Naturalizat/Invaziv
Ictiobus cyprinellus 1978-1980 Uniunea Sovietică ?
Ictiobus niger 1978-1980 Uniunea Sovietică Aclimatizat ?
Ictiobus bubalus 1978-1980 Uniunea Sovietică ?
Ictalurus punctatus -1978 -Uniunea Sovietică Aclimatizat?
Coregonus peled -1980 -Uniunea Sovietică ?
Poecilia reticulata- Piața acvariofilă -Local naturalizat

Caracterul red tail nu a fost observat de noi în populația de la Pețea, deşi, sunt șanse mari
ca acesta să existe. Claudiu Gavriloaie (comunicare personală, în primăvara anului 2007 a
observat și fotografiat circa 10 exemplare de guppy cu înotătoarele caudală şi dorsală roşii. Acest caracter este și el unul specific varietăților ameliorate, deci un indiciu în plus care sugerează originea acestei populații. S-a observat, de asemenea, o dimensiune mai redusă a corpului decât cea a varietăţilor ameliorate. Înotătoarea caudală are o lungime variabilă dar, per ansamblu, mult mai redusă decât în cazul peştilor din acvarii. Oricum, reducerea dimensiunii corpului şi a înotătoarelor era de aşteptat de vreme ce selecţia artificială a încetat. Puietul de guppy, are la naştere o dimensiune mai mare comparativ cu cei din acvarii, probabil pe fondul prezenţei unor prădători de dimensiuni mici. Suspectăm un prădătorism al speciei Xiphophorus helleri asupra peştilor guppy.
Explicaţia este aceea că puietul de guppy va avea şanse de supravieţuire cu atât mai
mari cu cât dimensiunile lui la naştere sunt mai mari (în condițiile existenței unor prădători de talie mică. Nu ar fi exclus ca factorul care a determinat creşterea dimensiunilor corporale să fie chiar canibalismul intraspecific în cazul supărapopulării.
Putem afirma că intensitatea coloritului este mai redusă decât cea observată în acvarii la
peştii guppy. Ar fi interesant de văzut modul în care populaţia s-a adaptat la noul spectru de
paraziţi şi prădători.

_______________________________________
Lasciate ogni speranza voi che entrate qui ...
Dante
pus acum 14 ani
   
rebel
Veteran

Din: acest Univers Aberant
Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 324
C} A treia perioadă a pătrunderii unor specii străine de peşti în România (din 1989 până în prezent)

În această perioadă au fost introduse în apele noastre, în scopul dezvoltării
acvaculturii, două specii dulcicole de peşti, una din America de Nord şi alta din Africa,
ambele aclimatizate deja. O altă specie africană a fost semnalată la sfârşitul anului 2004 întrun lac din capitală (Gavriloaie 2008), dar nu se cunoaşte deocamdată modul în care a ajuns în ţara noastră. În afară de aceste specii, câteva a fost introduse în scop ornamental, tot în apele termale Peţea de la Băile 1 Mai și Băile Felix, iar alte două specii au pătruns în România pe cale naturală.

Peştele spatulă(Polyodon spathula Walbaum 1792) face parte din ordinul
Acipenseriformes, familia Polyodontidae, care cuprinde doar două specii, Polyodon spathula fiind reprezentantul familiei în America de Nord, al doilea reprezentant, Psephurus gladius(Martens, 1862), trăind în Asia, în bazinul fluviului Yang-Tze. Arealul natural al peştelui spatulă este bazinul hidrografic al fluviului Mississippi, cu o extindere de la nord spre sud de circa 2000 de km. Trăieşte în fluvii, râuri şi lacuri. P. spathula a fost importat din SUA.pentru prima oară în 1974 în fosta Uniune Sovietică, unde a fost crescut cu succes, iar în 1984 s-a realizat reproducerea artificială, la care au fost folosiţi în premieră mondială reproducători crescuţi în heleştee.Specia a mai fost importată la scară restrânsă în Germania şi Ungaria în anii 1980. În 1993 s-a desfăşurat ampla acţiune de introducere a peștelui spatulă în Republica Populară Chineză. După demersuri destul de dificile, începute în anul 1988, acţiunea de
introducere a speciei în România a fost declanşată prin importarea în 1992 a unui lot de 2000 de larve de la firma Osage Catfisheries Inc., Osage Beach, Missouri, SUA. Lotul a sosit la SCP Nucet-Dâmboviţa la data de 8 mai 1992. De atunci s-au importat în fiecare primăvară noi loturi de larve, toate fiind aduse şi crescute la Nucet (Vizitiu et al 1997, citat de Gavriloaie,2007c). În primăvara anului 2002 a avut loc pentru prima oară în România reproducerea artificială cu succes a speciei, la Nucet, folosindu-se exemplare mature din primul lot adus în ţară în 1992 (Gavriloaie, 2007c).

Somnul pitic negru(Ictalurus melas Rafinesque 1820,), face parte din
familia Ictaluridae, ordinul Siluriformes, clasa Actinopterygii, trăieşte în ape dulci a caror pH este între 6,5 – 8,0. Poate atinge mărimea maximă de 66,0 cm si o greutate de 3620 g, iar vârsta maximă de 10 ani. A fost semnalat întâia oară în apele noastre în anul 1997, pe Valea Ierului, ulterior fiind găsit şi în râul Barcău (Wilhelm 1998). Este probabilă prezenţa speciei şi în cele trei Crişuri. Date fiind puţinele informaţii existente la noi, nu ştim deocamdată în ce fel Ictalurus melas ar putea influenţa ihtiofauna indigenă (Gavriloaie, 2007c).

Guvidul adormit(Odontobutis glenii Dybowski 1877), din familia Odontobutidae, a fost recent remarcat (în noiembrie, 2001) în râul Suceava de către Klaus Battes, Ferdinand Pricope şi Dorel Ureche (amintiți de Nalbant 2003 și Gavriloaie 2007c)

Somnul african(Clarias gariepinus Burchell 1842) este o specie de somn din familia Clariidae, având o distribuţie pan-africană. Specia se găseşte şi în unele zone din Asia Mică,cum sunt Israel, Siria şi sudul Turciei (Teugels 1986). A fost introdusă în acvacultură în 1974,prima dată în Cipru, iar ulterior şi în Cehia, Slovacia, Olanda (Holčik 1991) şi Polonia(Brylińska 2001). Actualmente se găseşte şi în ferme piscicole din Ungaria, de unde s-a importat şi în România, lângă Oradea. Specia a fost introdusă în 2002, exclusiv sub formă de puiet, de către un întreprinzător particular (Bud et al 2004; Gavriloaie 2007c), fiind crescută în scop comercial (pentru consum) de către domnul Mihuț și echipa de acvacultori.
Mai recent este crescut, şi a fost introdus în cultură şi la noi, hibridul interspecific Clarias gariepinus X Heterobranchus longifilis.

Somnul african cu dinţi tociţi(Clarias ngamensis Castelnau, 1861) este tot o specie din familia Clariidae; în Africa specia nu pare a fi foarte abundentă într-un anumit loc, dar este destul de comună în unele arii năpădite de vegetaţie, mlaştini permanente şi ape liniştite,fiind semnalată în Quanza, Cunene, Okavango, Chobe, Lacul Ngami, cursul superior al luiZambezi (în amonte de Cascada Victoria), Lacul Malawi, cursul superior al lui Lualaba,Luapula, lacurile Moero şi Bangweulu, Pungwe, Buzi, Save, Limpopo, Incomati, cursul inferior al lui Pongolo şi al lui Sabi, sistemul Lundi. Este, de asemenea, prezentă în Kafue,Zambian Congo şi cursul inferior al lui Shire. Gavriloaie şi Chişamera (2005) au colectat dinlacul Parcului Titan din Bucureşti un exemplar mort de Clarias ngamensis, în luna noiembrie
2004 (foarte probabil, specia nu tolerează temperaturile scăzute ale apei). Nu ne este clar modul în care specia a ajuns în apele ţării noastre dar, în orice caz, este prima relatare a speciei în Europa. După Holčik (1991, citat de Gavriloaie 2007c), în Europa, alături de Clarias gariepinus mai este prezentă şi specia Clarias batrachus (Linnaeus 1758), introdusă doar în Regatul Unit al Marii Britanii.

Xipho(Xiphophorus helleri Heckel, 1848, figura 26) este o specie ovovivipară din
familia Poeciliidae, originară din America de Nord (Bud 2002; Mag-Mureșan & Pop 2004;Hărșan & Molnar 2007; Petrescu-Mag & Petrescu-Mag 2007). Se reproduce și se crește la scară largă, ca şi peștele guppy, în acvarii. În România, trăiește în stare resălbăticită în lacul termal Peţea de la Băile 1 Mai și în izvorul termal de la Băile Felix. Ca şi în cazul specieiPoecilia reticulata, nu ştim în ce an şi de către cine a fost introdusă specia în acest lac, dar este cert faptul că nu a pătruns pe cale naturală; înainte de anul 1989 ea nu se găsea acolo.Această specie, ca și guppy, ar putea fi dăunătoare roşioarei termale, prin consumul icrelor acesteia.La Peţea şi Băile Felix se găseşte preponderent forma sălbatică, de culoare verde, dar și forma roşie-carămizie în proporții mai reduse. Probabil, în apele termale s-au introdus mai multe varietăţi coloristice (roșie amelanică, neagră, roșie cu negru, cu sau fără voal), dar
genele dominate şi selecţia naturală şi-au lăsat amprenta asupra evoluţiei tiparelor coloristice în cadrul acestor populaţii de xipho. Este principalul candidat la prădarea puietului de guppy în apele termale din România. Xipho este o specie foarte comercială pentru acvariu, dar nu și pentru pescuit.
În viitor, în România este posibil să fie introduse în acvacultură şi alte specii străine de
peşti (Lostun et al 2004, citat de Falka şi Gavriloaie 2005): o specie din familia Centrarchidae (Micropterus dolomieu Lacepčde 1802), 4 specii din familia Cyprinidae (Catla catla Hamilton 1822), Labeo rohita (Hamilton 1822), Cirrhina mrigala (Bloch 1795), Varicorhinus capoeta (Güldenstädt 1772) şi două specii din familia Cichlidae (Oreochromis mossambicus Peters 1852) şi Oreochromis niloticus Linnaeus 1758).
Ultimele două specii menționate (figura 27), de fapt, au fost deja introduse, însă se
găsesc doar în stadiul de experiment acvacol (în bazine acoperite) în cadrul SC Bioflux SRL
). Oricum, studiile ample de impact arată clar incapacitatea genului
Oreochromis de a se adapta peste iarnă la condițiile climatului temperat. Ba mai mult, O.aureus, specia cea mai tolerantă la frig a genului nu supraviețuiește în sezonul rece pe teritoriul țării noastre în apele naturale. Aceste specii rămân, totuși, specii cu un potențial extraordinar de exploatare în sistem superintensiv sau intensiv în spații închise, dar și extensiv de primăvara până toamna.
Am lăsat spre final prezentarea a trei specii de pești care nu au mai fost relatate de
către alți autori de la noi. Probabil, faptul că speciile au fost introduse recent și grupele
taxonomice mai puțin obișnuite la noi au contribuit la necunoașterea acestora de către
specialiștii români.

Poecilia sphenopssau molyeste , originar din America de Sud, iar indivizii
au o culoare gri-măslinie. În acvarii s-a obţinut prin selecţie, peşti catifelaţi de culoarea neagră caracterizaţi printr-un melanism dus la extrem. Există şi alte culori pe care le poate avea moly,şi anume: galben, marmorat, alb stropit cu negru, gri – toate, în afară de cea galbenă, fiind rezultate prin degenerarea varietății negre de acvariu.La Băile Felix şi lacul Peţea am observat indivizi de culoare gri-măslinie, alb-murdar,albi stropiţi cu negru, însă există şi indivizi de culoare neagră în număr mai redus. Noi credem că această populaţie descinde din varietatea comercială neagră. De-a lungul generaţiilor,melanismul s-a redus datorită selecţiei naturale, coloritul tinzând spre o culoare sălbatică(ancestrală. Totuşi forma neagră se păstrează în ochiurile acoperite cu frunze de nufăr, în întuneric, unde indivizii închişi la culoare sunt avantajaţi în prezenţa prădătorilor. În unul dintre ochiuri (la Băile Felix, vezi figura 28, jos, dreapta), complet acoperit de frunze de nufăr, forma neagră depășește procentual pe celelalte fenotipuri de moly.Poecilia sphenops preferă apele salmastre, iar lipsa sărurilor din apă îi predispune la diferite boli. Aceasta ar putea fi explicaţia densităţii populaţionare reduse din lacul Peţea.
Chiar dacă temperatura ridicată şi vegetaţia luxuriantă sunt ideale pentru această specie, este puţin probabil ca aceasta să creeze probleme deosebite în rezervaţie.

Macropodus opercularissau peştele paradis este un pește de acvariu, prezent
în Ochiul Mare (de la Peţea) şi în izvorul de la Băile Felix, dar în numar redus. Este singurul peşte labirintic (pește cu plămân fals; din familia Belontiidae) prezent în rezevaţie. Peștii din acest grup (anabantide/belontiide), deși sunt bine reprezentați în acvariu prin numeroase specii, nu s-au adaptat aici, datorită diferenţei mari de temperatură de la interfaţa aer-apă,suferind pe timp de iarnă șocuri termice succesive prin inhalarea unui aer mai rece decât temperatura corpului lor. Temperatura scăzută a aerului poate cauza îmbolnăviri la adulţi şi mortalitate în masă la puietul de 2-3 săptămâni, fapt demonstrat la combatantul de Siam –Betta splendens Regan, 1910 (Pop & Mag-Mureşan 2004).
Reproducerea peştilor paradis constă în construirea masculului de cuiburi din spumă,
unde va atrage femelele pentru depunerea icrelor. În urma unor “îmbrăţişări” repetate ale celor doi, femela va elibera icrele pe care masculul le va aşeza în cuibul de spumă. Femela este alungată după actul reproductiv, iar icrele vor fi supravegheate de către mascul care va îngriji şi alevinii până ce aceştia vor înota şi vor părăsi cuibul. Labirintul devine funcţional doar la vârsta de 2-3 săptămâni, ceea ce înseamnă (conform legii biogenetice fundamentale) că el este un organ de neoformaţie, apărut târziu în filogenia acestor peşti. În această perioadă
alevinii sunt extrem de vulnerabili şi o temperatură mai scăzută a aerului decât a apei poate fi fatală (Pop & Mag-Mureşan 2004). Aceasta poate fi explicaţia efectivului redus de la Peţea care, pe lângă teritorialitatea masculilor, este un alt factor ce face puţin probabilă suprapopularea lacului cu această specie.

Trichogaster trichopterussau gurami este un alt pește labirintic, care poate
fi găsit în izvorul termal de la Băile Felix. Despre efectul negativ al aerului rece iarna asupra peştilor labirintici s-a discutat mai sus; aceeași explicație este validă și în cazul peștilor gurami. În acvariu, există două forme coloristice de T. trichopterus: galbenă şi albastră (adică două varietăți de culoare ale aceleiași specii). Întrucât, la Băile Felix, noi am indentificat indivizi de culoare gri-cafenie, presupunem că gurami se reproduce în apele termale de la noi.
Probabil ca indivizii de culoare gri-cafenie sunt rezultatul încrucişării dintre cele două
varietăţi (albastră și galbenă în sălbăticie. Oricum, numărul lor, la Băile Felix, rămâne unul scăzut.
Belontiidele sunt afectate negativ, în special, de diferenţa de temperatură dintre apă şi
aer. Ele rezistă cu greu la Băile Felix, și aceasta, mai mult din cauza repetatelor introduceri şi nu pentru că reproducerea lor ar avea loc frecvent și cu succes, astfel încât ele nu constituie o problemă din punctul de vedere al ecologiei ochiurilor de apă termală.
Pe lângă acestea mai trebuie menţionat că, recent, au fost introduşi taxoni noi
(subspecii sau varietăţi) ale speciilor introduse în trecut, de exemplu varietatea koi a speciei
Cyprinus carpio (în heleștee de grădină, lacuri și ape termale) sau subspecia Carassius
auratus auratus cu varietăţile: aurie neagră cu ochi telescopici, argintie cu voal,
albă fără solzi şi altele (în heleștee de grădină, lacuri și ape termale).

A treia perioadă a pătrunderii unor specii străine de peşti în România (după Falka şi
Gavriloaie 2005, completat cu informaţii originale)

Polyodon spathula 1992                     SUA Aclimatizat
Ictalurus melas  1997                                    Ungaria
Odontobutis glenii   2001
Clarias gariepinus  2004                                   Ungaria
Clarias ngamensis   2004                                               ? ?
Xiphophorus helleri   1990                   Piața acvariofilă                        Local naturalizat
Poecilia sphenops ?                                 Piața acvariofilă                                Localna turalizat
Macropodusopercularis                           Piața acvariofilă                                 Localnaturalizat
Trichogaster trichopterus                      Piața acvariofilă                              Local naturalizat


                                                   Concluzii


Conform tuturor datelor culese, a observaţiilor şi determinărilor făcute, pe teritoriul
ţării noastre am inventariat un total de 31 specii non-native de peşti (cu diferite varietăţi şi subspecii; 32 specii dacă facem distincția C. auratus vs. C. gibelio), din care 4 au pătruns pecale naturală prin reţeaua hidrografică, 26 de specii au fost introduse deliberat sau accidental de către om, iar despre o specie de somn african (Clarias ngamensis) nu se ştie deocamdată cum a pătruns în apele noastre. Dintre cele 4 specii străine pătrunse pe cale naturală, 2 se reproduc în apele naturale (Ictalurus nebulosus şi Lepomis gibbosus), iar despre celelalte două
(Ictalurus melas şi Odontobutis glenii) nu avem până în prezent informaţii suficiente, dat fiind faptul că ele au fost semnalate recent în ihtiofauna ţării noastre. În ceea ce priveşte speciile străine de peşti introduse, 12 dintre acestea s-au naturalizat, ceea ce înseamnă că se reproduc deja şi în ape naturale, fără ajutorul omului, local sau în zone mai extinse (Cyprinus carpio,Oncorhynchus mykiss, Carassius auratus gibelio, Gambusia holbrooki, Ctenopharyngodon idella, Hypophthalmichthys molitrix, Aristichthys nobilis, Pseudorasbora parva, Poecilia reticulata, Trichogaster trichopterus, P. sphenops şi Xiphophorus helleri), 5 specii se reproduc doar în crescătorii piscicole, cu ajutorul omului (Salvelinus fontinalis,Mylopharyngodon piceus, Ictiobus niger, Polyodon spathula şi Clarias gariepinus), iar despre
celelalte 9 specii de peşti introduse nu avem date suficiente referitoare la statutul lor
(Macropodus opercularis, Coregonus lavaretus maraenoides, Coregonus albula ladogensis,Ictalurus punctatus, Parabramis pekinensis, Megalobrama terminalis, Ictiobus cyprinellus,Ictiobus bubalus, Coregonus peled). Dintre cele 9, despre ultimele 5 specii nu ştim în ceefective ele se mai găsesc în ţara noastră.
Multe dintre speciile menţionate prezintă un real potenţial invadator, dar patru dintre
ele sunt considerate adevărate “buruieni” ale bazinelor acvatice, acestea fiind: somnul pitic (Ictalurus nebulosus), murgoiul bălţat (Pseudorasbora parva), carasul (Carassius auratusgibelio) şi bibanul soare (Lepomis gibbosus).Carasul fiind bine cunoscut va fi prezentat doar succint în concluzii. O caracterizare
sintetică sub raport morfologic a celorlalte trei specii ne permite să facem următoarele
descrieri.
Somnul pitic (Ictalurus nebulosus) se caracterizează printr-o talie mica, cu lungimea
standard în medie de 97,55 +/- 40,91 mm, cu limite cuprinse între 16,1 şi 212,7 mm. Capul este comprimat dorso-ventral, cu ochii foarte mici (3,42 +/- 1,1 mm diametru), depărtaţi unul de altul, reprezintă 36,17 % din lungimea standard. Gura este largă, terminală, cu dinţi mărunţi, ascuţiţi, dispuşi pe mai multe rânduri. La nivelul capului sunt prezente 8 mustăţi.
Corpul este alungit şi comprimat medio-lateral. O particularitate a somnului pitic o reprezintăprezenţa înotătoarei adipoase, care îl deosebeşte de altfel de somnul indigen. Pe toate înotătoarele sunt prezenţi spini osoşi, făcând excepţie doar înotătoarea caudală. Linia laterală este greu vizibilă şi rectilinie. Majoritatea exemplarelor au avut culoarea brun negricioasă, cu partea ventrală galben albicioasă, iar cele foarte tinere o culoare violacee.Pedunculul caudal este comprimat medio lateral, cu o înalţime de 13,03 +/- 5,5 mm, reprezentând 57,75% din
înălţimea corpului. Înotatoarea dorsală, mai puţin dezvoltată, are marginea foarte convexă şirelativ înaltă. Înotătoarele pectorale, amplasate pe părţile laterale, sunt orizontale şi uşor rotunjite. Cele ventrale se inserează sub partea posterioară a dorsalei, având vârful rotunjit, ce atinge sau depăşeşte inserţia analei. Înotatoarea caudală este trunchiată şi uşor excavată.
Murgoiul bălţat (Pseudorasbora parva) se caracterizează printr-o talie redusă, cu
lungimea standard de 38,53 +/- 10,11 mm şi limite largi de variaţie în funcţie de bazin (între14,2 şi 70,84 mm). Capul este comprimat medio lateral, cu o dezvoltare armonioasă, lungimea sa reprezentând 25,94% din lungimea standard. Ochii potrivit de dezvoltaţi sunt amplasaţi pe
părţile laterale ale capului, cu un diametru de 2,61 +/- 0,48 mm. Botul este obtuz, trunchiat iar gura foarte mică, oblică în sus şi superioară. Înălţimea corpului este 23,87% din lungimea standard. Lungimea dorsală a pedunculului caudal este în medie de 14,12 +/- 3,86 mm, reprezentând 36,43% din lungimea standard, iar lungimea ventrală a pedunculului caudal de 9,29 +/- 2,97 mm, reprezentând 21,57% din lungimea standard. Linia superioară este uşor
convexă, cu înotătoarea dorsală inserată uşor în urma inserţiei ventralelor. Înotătoarele pectorale sunt rotunjite, de asemenea marginile înotătoarei anale. Înotătoarea caudală este adânc scobită, cu lobii egali şi rotunjiţi. Pieptul şi istmul sunt în întregime acoperiţi de solzi.
Linia laterală este completă şi dreaptă. La masculi apar înaintea perioadei de reproducere tuberculi nupţiali cornoşi, voluminoşi şi ascuţiţi, ce sunt răspândiţi pe partea ventrală a maxilarului inferior, pe laturile gurii şi sub ochi.
Cea de-a treia specie, bibanul soare (Lepomis gibbosus) întâlnită de asemenea în toate cele trei bazine cercetate, este o specie invazivă mai veche care, deşi nedorită, este răspândită destul de frecvent în fermele piscicole. Măsurătorile efectuate pe cele 184 de exemplare recoltate ne-au permis să apreciem că specia se caracterizează printr-o dezvoltare armonioasă, cu corpul relativ înalt, în medie de 32,04 +/- 7,72 mm, ceea ce reprezintă 38,37 % din lungimea standard. Corpul este comprimat medio-lateral şi acoperit cu solzi relativ mari.
Ochii, de asemenea, sunt mari, cu un diametru de 6,06 +/- 0,99 mm, situaţi în partea
anterioară şi dorsală a capului, ceea ce permite peştelui să aibă un câmp vizual larg, lateral şi înainte. Botul este scurt şi relativ înalt, cu gura mică terminal, aproape orizontală. Înotătoarea dorsală este lungă, prevazută cu radii spinoase, groase şi ascuţite. Partea moale este mai scurtă dar mai înaltă comparativ cu porţiunea spinoasă. Înotătoarele pectorale sunt dispuse sub nivelul cavităţii bucale şi sunt bine ascuţite. Înotătoarele ventrale se insera uşor în spatele înotătoarelor pectorale.Anala are marginea convexă şi prezintă trei spini ascuţiţi, groşi şi scurţi. Înotătoarea caudală este slab scobită şi cu cei doi lobi uşor rotunjiţi. Linia laterală este bine evidenţiată, puternic arcuită şi paralelă cu marginea superioară a corpului. Bibanul soare
este unul dintre cei mai frumoşi peşti din apele noastre, este viu colorat, de un verde-albăstriu,cu o pată maronie pe majoritatea solzilor de pe flancuri. Abdomenul este galben-auriu, iar partea dorsală a operculelor are ca particularitate o pată de culoare neagră tivită cu roşu.
Înotătoarea dorsală şi caudală au o culoare uşor cenuşie, cu trei-patru benzi de pete întunecate alături de altele galbene. În primele stadii de viaţă sunt prezente pe corp dungi transversale întunecate, care pe parcurs dispar. Materialul biologic cercetat de noi a avut în general dimensiuni de aproximativ 50% din potenţialul speciei.
Vom prezenta în continuare câteva aspecte etologice și eco-evolutive ale celor patru
specii de peşti considerate invazive pe teritoriul ţării noastre.
Sub aspect comportamental, somnul pitic (Ictalurus nebulosus), specie rapitoare de fund,este un mare consumator al icrelor şi larvelor sau alevinilor speciilor de bază, considerent pentru care nu este dorit în bazinele de exploataţie piscicolă. Este însă apreciat ca specie de acvariu sau de heleşteu de grădină. Agresivitatea somnului pitic este prezentă, însa nu atât faţă de conspecifici cât faţă de alţi peşti (Petrescu & Mag 2006a). Tot ca un avantaj selectiv,somnul pitic a dobândit capacitatea de a concura în bazinele fermelor piscicole cu speciile omnivore de interes economic, pentru furajul de origine vegetală (Petrescu & Mag 2006; Maget al 2005).

Murgoiul bălţat (Pseudorasbora parva) manifestă un comportament competitiv de
hrănire superior ciprinidelor autohtone, fapt care-i permite o hrănire foarte rapidă. În timpulhrănirii are, uneori, un comportament agresiv de ciupire a înotătoarelor altor specii de peşti din apropiere. De asemenea, manifestă un comportament teritorial agresiv, este euribiont şi prolific. Faptul că murgoiul bălţat este în continuă expansiune şi ocupă un areal din ce în ce mai larg, confirmă ideea că este o specie tânără din punct de vedere filogenetic, cu potenţial important în procesul de speciaţie (Gavriloaie şi Angyalosi, 2004; Gavriloaie şi Falka, 2005;
Gavriloaie şi Falka, 2006a; Gavriloaie şi Chiş, 2007; Gavriloaie, 2007c). Datorită invaziei acestei specii în biocenoze cu nişe ecologice înguste, există riscul sărăcirii biodiversităţii în aceste zone.

Bibanul soare (Lepomis gibbosus) are, de asemenea, un comportament agresiv
(Gavriloaie, 2003; Gavriloaie şi Meşter, 2005; Gavriloaie et al, 2006; Gavriloaie şi Chiş,
2007) în funcţie de spaţiul de care beneficiază, se înmulţeşte cu precădere în ecosistemele degradate, fiind un răpitor de fund ce se hrăneşte cu viermi, mici crustacei, alevini şi icre de peşte.

Carasul (Carassius auratus) este originar din Asia, a ajuns în România în perioade
istorice, deci la noi în ţară nu este o specie autohtonă. În cadrul speciei, se diferenţiază la maturitatea sexuală un procentaj de aproximativ 80% femele şi doar 20 % sunt masculi (sau poate chiar mai puțini). Carasul manifestă un parazitism reproductiv, femelele de caras intrând în perioada de reproducere cu puţin înaintea femelelor altor specii de peşti. Profitând de aceasta, femela de caras foloseşte pentru reproducere masculii altor specii, precum crapul,caracuda etc. În cazul în care carasul se împerechează cu indivizi din alte specii, va avea loc o reproducere asexuată (ginogeneză, va rezulta o progenitură de caras, clone ale femelelor,
deoarece masculii nu vor participa cu materialul lor genetic, ci doar vor declanşa diviziunea icrelor de caras. În cazul în care femelele de caras se împerechează cu propri masculi, are loc o reproducere sexuată (necesară pentru menținerea variabilității în populație). În acest mod,carasul economiseşte material reproductiv și totodată indivizi, producând preponderent femele care vor folosi la rândul lor masculii altor specii ciprinide. Din cauza parazitismului de reproducere pe care îl manisfestă femelele de caras, această specie provoacă declinul populaţiilor altor specii, cum ar fi caracuda, care este o specie autohtonă, în scădere numerică la noi în ţară.
Multe din observațiile noastre asupra speciilor de proveniență acvariofilă au fost
efectuate în apele termale din județul Bihor, de aceea, nu putem să nu enumerăm câtevaaspecte legate de aceaste medii de viață și despre speciile care le populează. Dintre speciile ornamentale de peşti descrise în această lucrare, considerăm că un real pericol pentru păstrarea nealterată a rezervaţiei Lacul Peţea îl pot constitui Poecilia reticulata și Xiphophorus helleri. Peştii poecilizi sunt euribionţi, se reproduc de-a lungul întregului an, la eclozare alevinii lor sunt rezistenţi, au dimensiuni mari, gura mare ca dimensiune şi se hrănesc imediat după eclozare. De aceea, în caz de suprapopulare a apei ar putea constitui un factor de dezechilibru ecologic, mai ales prin devorarea icrelor altor specii de pești.
Moly (P. sphenops), ciprinidele ca şi Carassius auratus auratus sau Cyprinus carpio
var. koi), sau belontiidele ca gurami (Trichogaster trichopterus) şi peştele paradis
(Macropodus opercularis), unele se reproduc, iar altele nu se reproduc, dar deocamdată, nu prezintă un pericol deosebit pentru speciile protejate. Ele există şi supravieţuiesc la Băile Felix şi în Lacul Peţea, probabil, pe fondul repetatelor introduceri şi nu pentru că reproducerea lor ar avea loc cu succes într-o manieră îngrijorătoare. Totuși, avem indicii despre reproducerea certă a speciilor P. sphenops și T. trichopterus în apele termale ale județului Bihor.
Impactul speciilor invazive non-native de peşti asupra mediului este, în principiu,
aproximativ acelaşi cu cel general al speciilor invazive, fie ele animale, plante,
microorganisme sau fungi.
Dintre multele schimbări ale parametrilor ecosistemelor în care pătrund, subliniem în
cele ce urmează doar câteva. Speciile de pești cu potențial invaziv ajunse dincolo de limitele arealului natural pot găsi condiţii propice unei expansiuni exacerbate din punct de vedere numeric şi ca suprafaţă ocupată, datorită absenţei dăunătorilor şi prădătorilor specifici, lucru care duce la ocuparea nişelor trofice sau siturilor de depunere a pontelor ale altor specii de peşti, acestea din urmă putând fi eliminate prin competiţie interspecifică. Astfel, se poate ajunge la o sărăcire a biocenozei, la scăderea biodiversităţii, la ruperea echilibrului ecosistemului şi/sau dispariţia unor taxoni endemici sau periclitaţi cu dispariţia. O altă problemă este scăderea producţiei şi productivităţii bazinelor naturale sau de exploataţie piscicolă, ceea ce determină pagube economice pentru producătorii de produse piscicole.
Problemele economice ale producătorilor se răsfrâng apoi şi asupra comercianţilor, respectiv asupra consumatorilor.
Pătrunderea, stabilirea şi răspândirea speciilor non-native în medii pot cauza modificări
ecologice ireversibile şi un impact semnificativ în sectorul sănătăţii publice. Comerţul este principalul factor care cauzează răspândirea speciilor non-native. Uneori speciile non-native aclimatizate sau naturalizate conferă beneficii comercianților, însă alteori sunt detrimentale acestora. De cele mai multe ori, însă, mediul are de suferit.
Un exemplu este cel din Rezervaţia Peţea, unde unele specii exotice ornamentale ar
putea afecta în viitor unica populaţie a subspeciei endemice Scardinius erythrophtalmus racovitzai sau, după alții, a speciei Scardinius racovitzai prin alterarea biotopului sau competiţie interspecifică. Aceste specii non-native au fost introduse accidental sau voit, de către acvarişti amatori, împotriva legislației și regulamentului rezervaţiei, probabil, nu cu rea intenţie sau pentru a realiza un experiment. Dar, în istorie de multe ori, cei care au încercat să realizeze experimentul au pierdut controlul asupra speciilor introduse (Rakosy 2005 –Neobiota, Rakosy 2007 – Note de Curs).De altfel, este important de reținut că: cei neștiutori sunt mai periculoși decât cei rău intenționați! Oricum, autorii au găsit pescari iscusiți la
roșioară termală, în plină zi, în Rezervația Lacul Pețea
Pentru evitarea acestor pagube ale „Mamei Natură”, natură din care și noi facem parte, noi ridicăm un semnal de alarmă prin prezenta lucrare. Culturalizarea și conștientizarea maselor a fost făcută de-a lungul istoriei și prin carte, de aceea recomandați cu căldură pezenta lucrare prietenilor, colegilor, elevilor sau studenților d-voastră.
Cu speranţa că mesajul nostru a fost înţeles, încheiem cu un îndemn pentru acvarişti și
acvacultori: nu întotdeauna ceea ce este frumos este şi bun sau sănătos. Locul peştilor
ornamentali este în acvariu iar a speciilor exotice cultivate pentru consum în tancurile
acvacole.

_______________________________________
Lasciate ogni speranza voi che entrate qui ...
Dante
pus acum 14 ani
   
Modigliani
Moderator

Din: Atlantida
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 8751
Superb articolul . Insa contine mici ..... inexactitati ! La capitolul C se discuta despre introducearea ... DUPA 1989 a catorva specii pe care eu le-am crescut in ...... 1983-1984 !

Xiphophorus helleri - comunul xipho ( cu mai toate subspeciile ) Pestisorul rosu cu coada ,, spada " din acvariul fiecarui incepator , coleg de bazin cu Guppi .

Trichogaster trichopterus - linistitul Gurami ( bleu sau galben )

Poecilia sphenops - Misteriosul negru ! ,, Mulinezul " ( pe limba acvaristilor ) . Cu coada ,, Lira " sau nu .

..........................

Insa repet , articolul face ,, toti banii " !
pus acum 14 ani
   
Drignei
Veteran

Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 3056
Foarte interesant! Ar fi foarte interesant si un studiu amanuntit asupra speciilor:
Ctenopharyngodon idella (amur alb)
Mylopharyngodon piceus(amur negru)
Hypophthalmichthys molitrix (sanger)
Aristichthys nobilis (novac),   specii despre care se credea ca nu se pot inmulti pe cale naturala...
pus acum 14 ani
   
Falka Istvan
Membru

Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 1
Buna ziua,

Uite cum iarasi dau de aceasta lucrare de a mea, furata si scoasa din context ...
Este rusinos ...
Daca pseudonimul ascunde unul din "autorii" lucrarii sper sa se rusineze macar.
In fine, e vorba de un caz de plagiatura ... o practica indragita pe plaiurile noastre.
In caz de intrebari pe tema articolului sau legat de cazul de plagiatura va stau la dispozitie.

Cu respesct,
Istvan
pus acum 13 ani
   
Modigliani
Moderator

Din: Atlantida
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 8751
Va salutam si noi d-le Istvan !

  Am sa va rog sa acceptati scuzele noastre referitor la utilizarea si publicarea articolului dvs pe forumul nostru , insa in egala masura am sa va rog sa intelegeti ca nu putem controla sub nicio forma postarile tuturor userilor nostri . In mod special cand acestea sunt aduse in modul de mai sus , fara a putea garanta sursa sau autorul textelor , si , mai grav , fara acordul rostit sau scris al acestora .

  Va asiguram ca articolul respectiv este foarte apreciat de catre intreg colectivul de utilizatori ai forumului si cu acordul dvs am dori sa-l pastram .

  La fel , ne-ar face mare placere sa va alaturati noua in discutiile ce le purtam , convinsi fiind ca parerile si opiniile dvs vor face sa privim pescuitul , speciile de pesti si multe altele cu alti ochi .

  Anticipat va multumim !

pus acum 13 ani
   
Modigliani
Moderator

Din: Atlantida
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 8751
Iata insa totusi cu ce incepe prima postare din topic . Noi , la prezentarea in asemenea maniera a articolului , am procedat cum se cuvine . Sau cel putin am apreciat faptul ca a fost citata ,, sursa " .
rebel a scris:

Stimati Pescari !
In randurile care urmeaza va fac cunoscut un fragment din lucrarea
stiintifica :Inventarul speciilor non-native de peşti din apele dulci ale României
Lucrare semnata de Miruna Iacob si Ioan Valentin Petrescu-Mag
Referenți științifici:
Prof. univ. dr. Iustinian Petrescu
Biol. dr. Ionel-Claudiu Gavriloaie
si aparuta la Editura: Bioflux, Cluj-Napoca, 2008

Dupa interventia dvs fireste ca se schimba optica si va invit sa ne detaliati neconcordantele si amanunte despre care sunt convins ca mai bine ca dvs nu le cunoaste nimeni .


Falka Istvan a scris:

In caz de intrebari pe tema articolului sau legat de cazul de plagiatura va stau la dispozitie.


Asteptam cu ridicat interes , atat orice ar putea fi legat de articol in sine cat si orice detaliu legat de actul de plagiat ( pe care-l blamam odata cu dvs ).

Va multumim pentru dispozitia ce-o aratati !
pus acum 13 ani
   
mircea
Administrator

Din: BACAU
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 1512
D-le Istvan
Ne cerem scuze.
Daca doriti putem scoate imediat  textul respectiv.
Pana atunci va fac si eu invitatia de a participa la discutiile de pe forum.

Sanatate
Mircea

_______________________________________
Nu am vazut niciodata o salbaticiune, tanguindu-se.
O pasare, care moare inghetata pe o creanga, cade fara sa-si planga vreodata de mila !
pus acum 13 ani
   
delfinus2000
Membru

Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 3
Pentru dl Modigliani,

D-voastra spuneti ca xipho si alti poeciliizi existau in acvarii inca de prin '83-'84. Da, adevarat, existau de mult mai multa vreme in acvarii, insa, daca cititi cu atentie, veti observa ca articolul vorbeste despre semnalarea tuturor speciilor straine de pesti in apele deschise si/sau naturale din Romania, nu despre cele prezente in acvarii.
Cu multumiri.
pus acum 13 ani
   
delfinus2000
Membru

Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 3
Pentru moderatori (si nu numai),

Domnul Istvan Falka ridica o problema grava, anume aceea a plagiatului. Am citit cu multa atentie aceasta carte integral, de pe site-ul pe care e postata si am constatat ca exista extrem de multe citari la bibliografie si in text, inclusiv lucrari ale domnului Falka, deci nu poate fi vorba de plagiat in acest caz, daca se citeaza sursa de informare.
Practic, cartea respectiva este o sinteza, o compilatie pe o anumita tema, cu informatii luate din lucrari, articole, carti la care probabil autorii au avut acces si, ca sa fim impartiali, exista si cateva mici contributii personale.
Il invit pe domnul Falka sa spuna mai limpede despre ce plagiat e vorba, dat fiind faptul ca este o acuzatie grava, cum am spus mai devreme. Nu e cazul sa aruncam vorbe de o asemenea importanta fara o pledoarie convingatoare, cu fapte concrete. Sa ne furnizeze domnul Falka originalul scris de dansul, sa putem compara. Sau sa dea argumente cu probe, nu doar cuvinte scrise aici pe forum. Asa oricine poate spune aici orice.
Nu doresc sa se inteleaga ca iau partea cuiva in aceasta poveste, insa se aduc acuzatii serioase si nu e constructiv pentru nimeni sa lasam lucrurile nelamurite.
Va multumesc si va asigur de toata consideratia.
Felicitari pentru forum si pentru munca depusa.

Numai bine.
pus acum 13 ani
   
Modigliani
Moderator

Din: Atlantida
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 8751

delfinus2000 a scris:

Pentru dl Modigliani,

D-voastra spuneti ca xipho si alti poeciliizi existau in acvarii inca de prin '83-'84. Da, adevarat, existau de mult mai multa vreme in acvarii, insa, daca cititi cu atentie, veti observa ca articolul vorbeste despre semnalarea tuturor speciilor straine de pesti in apele deschise si/sau naturale din Romania, nu despre cele prezente in acvarii.
Cu multumiri.

Tocmai ! Ca nu !

Reciteste cu atentie . Si eu spun acelasi lucru . In articol se vorbeste despre xiffo ca ar fi fost introdus in Romania dupa 1989 , iar eu spun ca-n '83 - '84 eu ii cresteam in acvariu . Chiar pomenesc ceva despre :


Modigliani a scris:

mici ..... inexactitati in articolul respectiv


Si fireste ca mult inaintea mea alti acvaristi i-au avut in bazine .

Insa pe acesti xiffo ii intalneam deja ( chiar daca in mod accidental ) in apele naturale cu mult inainte de ' 89 .


delfinus2000 a scris:

Pentru moderatori (si nu numai),

Domnul Istvan Falka ridica o problema grava, anume aceea a plagiatului.

Numai bine.


Si noi l-am rugat sa reintervina in discutie sa ne lamureasca asupra problemei . Dansul a postat o singura data si-apoi a disparut . In continuare asteptam o interventie edificatoare .

Utilizatorii acestui forum nu au nicio vina asupra problemei domniei sale . Informatia exista pe net si este absolut imposibil citand un articol sa poti discerne daca este sau nu un plagiat .
pus acum 13 ani
   
fatdaddy
Veteran

Din: Bucuresti
Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 748
Iar eu pot sustine ca in lacul de la Baile Felix existau inainte de 1989 pesti Xipho, cel putin din auzite Una din persoanele care mi-au spus acest lucru este chiar sotia mea, care, copil fiind, mergea anual la Felix. Vazand in acvariul meu pesti Xipho rosii(!!!) mi-a spus: "Uite, pestisori din astia am vazut intr-un laculet la Felix" Iar discutia se purta inainte de 1989.

_______________________________________
azi maine si defibrilatoarele o sa functioneze cu fisa, sau bancnote
pus acum 13 ani
   
feugen
MEMBRU DE ONOARE

Din: Bucuresti
Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 321

Falka Istvan a scris:

Buna ziua,

Uite cum iarasi dau de aceasta lucrare de a mea, furata si scoasa din context ...
Este rusinos ...
Daca pseudonimul ascunde unul din "autorii" lucrarii sper sa se rusineze macar.
In fine, e vorba de un caz de plagiatura ... o practica indragita pe plaiurile noastre.
In caz de intrebari pe tema articolului sau legat de cazul de plagiatura va stau la dispozitie.

Cu respesct,
Istvan



Domnule draga, din cate am inteles lucrarea dvs a fost publicata pe internet, deci a fost facuta publica. Daca era vorba de o carte pe care colegul o copia si o posta pe forum era altceva. In alta ordine de idei, colegul a postat tot timpul numele dvs si al coautorului (Gavriloaie). De aici pana la a aduce acuze de plagiat este distanta enorma. Eu va doresc succes in a destainui internautilor studiile dvs si nu mai fiti suparat ca se gaseste cate cineva care la randul lui va face cunoscute publicatiile.

_______________________________________
pus acum 13 ani
   
delfinus2000
Membru

Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 3
Buna ziua,

Modigliani si fatdaddy, va multumesc pentru informatiile legate de xipho. Si eu banuiam ca specia exista la Felix inainte de '89, dar nu aveam dovezi. Acum, dupa cele spuse aici pe forum, e clar ca exista acolo mai demult. Probabil ca guppy e si mai vechi la Felix, fiind si mai adaptabil.
Apoi, pentru Feugen, autorii articolului acuzat de plagiat sunt Miruna Iacob si Ioan Valentin Petrescu Mag, domnii Gavriloaie Claudiu si Petrescu Iustinian fiind doar referenti stiintifici, ceea ce e cu totul altceva.
Va multumesc si va asigur de consideratia mea.

Cu respect.

Modificat de delfinus2000 (acum 13 ani)
pus acum 13 ani
   
feugen
MEMBRU DE ONOARE

Din: Bucuresti
Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 321

delfinus2000 a scris:


Apoi, pentru Feugen, autorii articolului acuzat de plagiat sunt Miruna Iacob si Ioan Valentin Petrescu Mag, domnii Gavriloaie Claudiu si Petrescu Iustinian fiind doar referenti stiintifici, ceea ce e cu totul altceva.
Va multumesc si va asigur de consideratia mea.

Cu respect.


OK I-mi cer scuze.

_______________________________________
pus acum 13 ani
   
costi
Membru activ

Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 39
In orice caz, articolul este demn de nota 10!
Pentru curiozitatea dumneavoastra personala, voi reveni cu ceva poze ale catorva specii de pesti din cele enuntate mai jos...

[url]În viitor, în România este posibil să fie introduse în acvacultură şi alte specii străine de
peşti (Lostun et al 2004, citat de Falka şi Gavriloaie 2005): o specie din familia Centrarchidae (Micropterus dolomieu Lacepčde 1802), 4 specii din familia Cyprinidae (Catla catla Hamilton 1822), Labeo rohita (Hamilton 1822), Cirrhina mrigala (Bloch 1795), Varicorhinus capoeta (Güldenstädt 1772) şi două specii din familia Cichlidae (Oreochromis mossambicus Peters 1852) şi Oreochromis niloticus Linnaeus 1758).
Ultimele două specii menționate (figura 27), de fapt, au fost deja introduse, însă se
găsesc doar în stadiul de experiment acvacol (în bazine acoperite) în cadrul SC Bioflux SRL
). Oricum, studiile ample de impact arată clar incapacitatea genului
Oreochromis de a se adapta peste iarnă la condițiile climatului temperat. Ba mai mult, O.aureus, specia cea mai tolerantă la frig a genului nu supraviețuiește în sezonul rece pe teritoriul țării noastre în apele naturale. Aceste specii rămân, totuși, specii cu un potențial extraordinar de exploatare în sistem superintensiv sau intensiv în spații închise, dar și extensiv de primăvara până toamna.
[/url]

_______________________________________
"Mai bine taci si lasi impresia ca esti prost, decat sa vorbesti si sa inlaturi orice dubiu!"
pus acum 13 ani
   
costi
Membru activ

Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 39
Acesta ar fi "Micropterus dolomieu" Adica bibanul cu gura mica... intr-o traducere ad-literam... cum ar fi sa prindem asa ceva?

specii pesti non-native din apele dulci ale romaniei acesta adica bibanul gura mica... intr-o

26.6KB

_______________________________________
"Mai bine taci si lasi impresia ca esti prost, decat sa vorbesti si sa inlaturi orice dubiu!"
pus acum 13 ani
   
costi
Membru activ

Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 39
Dintre Cyprinide am gasit dupa cum urmeaza: "Catla catla" specie omnivora din nordul Indiei...

specii pesti non-native din apele dulci ale romaniei dintre cyprinide gasit dupa cum urmeaza: specie

51.6KB

_______________________________________
"Mai bine taci si lasi impresia ca esti prost, decat sa vorbesti si sa inlaturi orice dubiu!"
pus acum 13 ani
   
costi
Membru activ

Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 39
Un pescar cu acest "chinezesc"

specii pesti non-native din apele dulci ale romaniei pescar acest

28.4KB

_______________________________________
"Mai bine taci si lasi impresia ca esti prost, decat sa vorbesti si sa inlaturi orice dubiu!"
pus acum 13 ani
   
costi
Membru activ

Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 39
Cam asa arata "Labeo rohita"... pare foarte luptator dupa forma fusiforma a corpului... asemanator cu Cteno...

specii pesti non-native din apele dulci ale romaniei cam asa arata pare foarte luptator dupa forma

26.3KB

_______________________________________
"Mai bine taci si lasi impresia ca esti prost, decat sa vorbesti si sa inlaturi orice dubiu!"
pus acum 13 ani
   
costi
Membru activ

Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 39
"Cirrhina mrigala" un alt "chinezesc" interesant...

specii pesti non-native din apele dulci ale romaniei alt

52KB

_______________________________________
"Mai bine taci si lasi impresia ca esti prost, decat sa vorbesti si sa inlaturi orice dubiu!"
pus acum 13 ani
   
costi
Membru activ

Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 39
Fotografia este luata dintr-un forum de pescuit, de unde altundeva decat din Thailanda! ) Varicorhinus capoeta pe numele sau... pare foarte interesant, as fi zis la prima vedere ca e clean...

specii pesti non-native din apele dulci ale romaniei fotografia este luata dintr-un forum pescuit,

55.8KB

_______________________________________
"Mai bine taci si lasi impresia ca esti prost, decat sa vorbesti si sa inlaturi orice dubiu!"
pus acum 13 ani
   
costi
Membru activ

Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 39


Chiclide...?!?! astia-s pentru acvaristica, nu pentru acvacultura si consum uman... ) apropos, oare s-or manca?

_______________________________________
"Mai bine taci si lasi impresia ca esti prost, decat sa vorbesti si sa inlaturi orice dubiu!"
pus acum 13 ani
   
costi
Membru activ

Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 39
interesanta specie de "acvariu"... ) adika "Oreochromis niloticus" adica un fel de Tilapia...

Modificat de costi (acum 13 ani)

_______________________________________
"Mai bine taci si lasi impresia ca esti prost, decat sa vorbesti si sa inlaturi orice dubiu!"
pus acum 13 ani
   
costi
Membru activ

Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 39
Si ultima specie la care face referire articolul (ca este posibil sa fie in viitor crescuta/aclimatizata/naturalizata in apele?! din Romania) este "Oreochromis niloticus"

Tot ce sper este ca  se vor face niste studii serioase asupra impactului pe care-l pot avea aceste specii, asupra faunei locale, nu cred ca ar dori cineva sa ne dispara alte specii din cauza nu stiu carei "ciclide" sau a "smallmouth bass"-ului...

numai bine!

specii pesti non-native din apele dulci ale romaniei ultima specie care face referire articolul (ca

43.8KB

Modificat de costi (acum 13 ani)

_______________________________________
"Mai bine taci si lasi impresia ca esti prost, decat sa vorbesti si sa inlaturi orice dubiu!"
pus acum 13 ani
   
pescarocazional
Membru

Inregistrat: acum 12 ani
Postari: 3

costi a scris:

http://www.google.ro/images?rlz=1T4ADSA_enRO404RO404&q=Oreochromis%20mossambicus&um=1&ie=UTF-8&source=og&sa=N&hl=ro&tab=wi&biw=1345&bih=522


Chiclide...?!?! astia-s pentru acvaristica, nu pentru acvacultura si consum uman... ) apropos, oare s-or manca?



Ba da, si pentru acvacultura, tilapia spre exemplu este o specie de cichlid.
De fapt sunt foarte multe specii de tilapia cu cateva genuri.

stima,

bravo pentru discutiile interesante !

pus acum 12 ani
   
pescarocazional
Membru

Inregistrat: acum 12 ani
Postari: 3

costi a scris:

interesanta specie de "acvariu"... ) adika "Oreochromis niloticus" adica un fel de Tilapia...



Oreochromis niloticus este insasi tilapia de nil.
Chiar ea !   
pus acum 12 ani
   
pescarocazional
Membru

Inregistrat: acum 12 ani
Postari: 3

Falka Istvan a scris:

Buna ziua,

Uite cum iarasi dau de aceasta lucrare de a mea, furata si scoasa din context ...
Este rusinos ...
Daca pseudonimul ascunde unul din "autorii" lucrarii sper sa se rusineze macar.
In fine, e vorba de un caz de plagiatura ... o practica indragita pe plaiurile noastre.
In caz de intrebari pe tema articolului sau legat de cazul de plagiatura va stau la dispozitie.

Cu respesct,
Istvan



Am vrut sa tac, dar pt ca observ nesimtirea online, hai sa facem o scurta istorioara a informatiilor cartii blamate:

De-a lungul anilor 2000-2005 Gavriloaie a compilat date din literatura si de pe teren cu privire la speciile non-native de pesti dulcicoli din Romania sub indrumarea unor profesori intre care si Banarescu (odihneasca-se in pace).
Unele date s-au publicat, altele nu, dar principala problema era ca informatiile erau destul de imprastiate. Referatul brut a fost oferit cu caldura catre domnul Falka pentru studii similare in stagiul doctoral (ca sursa de documentare).
Domnul Falka a preluat informatiile, la care a mai adaugat informatii din proiectul coordonat de prof Bud cu echipa: Falka, Vladau, Boaru, Petrescu-Mag, Dombi, Ladosi etc. A mai adaugat importante comunicari personale oferite de Petrescu-Mag dupa deplasarea la Petea (Bihor), FARA SA CITEZE SURSA, publicand in Neobiota date oferite de Petrescu-Mag fara sa le citeze !!!!
Cu aceste date si-a facut referatul doctoral bibliografic si dupa sustinere nu l-a publicat nicaieri ca atare decat pe bucati.
Deci, nici acum nu exista o sursa completa, la indemana celui direct interesat.
Nu exsta un inventar complet.
Petrescu-Mag a mai observat ca din lista mentionata de toti ceilalti lipsesc cateva specii, astfel incat a considerat oportuna insarcinarea studentei Iacob cu aceasta tema pentru lucrarea de licenta si completarea listei.
Studentei i s-a spus clar ca orice sursa preia sa fie citata corespunzator, astfel incat Gavriloaie si Falka au fost creditati corespunzator !!!!
La finele anului 2008, editura Bioflux era o editura noua, in expansiune, si trebuia sa scoata un numar minim de carti online pentru biblioteca digitala.
Toti cunoscutii au fost invitati sa-si publice materiale voluminoase care ar fi costat mult daca s-ar fi tiparit.
Iacob Miruna a fost unul dintre oamenii de stiinta tineri care si-au manifestat interesul sa publice online.
Coordonatorul lucrarii, Petrescu-Mag, a fst adaugat coautor din initiativa studentei pentru toate materialele furnizate si ideile sugerate (mai ales ca o parte din carasii aurii si macropozii adusi de la Petea au fost gazduiti in biobaza Bioflux).
Cunoscand de unde a pornit materialul brut original, Petrescu-Mag l-a invitat pe Gavriloaie ca referent stiintific al cartii (pentru a se evita dubiile legate de plagiatura). Totusi, si Falka a fost creditat in numeroase locuri, chiar daca a preluat informatia din alte surse (pentru ca d-l Falka si-a dat acordul verbal de a se folosi referatul domniei sale cu conditia citarii sursei). Oricum, materialul lui Falka nu erau date publicate dar sustinute in catedra, multe nu erau ale lui, si pentru a folosi astfel de date este suficienta citarea, deci nu era nevoie de acordul scris.
Daca Domnul Falka ne arata referatul sau, noi putem procura materialul scris de Gavriloaie. Asa ca Falka nu poate revendica nimic si ar fi mai bine sa taca.
Al doilea referent al cartii a fost numit domnul Profesor Iustinian Petrescu (fie-i tarana usoara) nu pentru competente in ihtiologie ci pentru potentialul integrator al viziunii ale despre mediul inconjurator.
Ambii referenti si-au dat acordul pentru publicare.
Odata cu contestatiile domnului Falka, colectivul format din Petrescu-Mag (autor) Gavriloaie (referent), Iacob (autor) au propus d-lui Falka o editie noua, imbunatatita SI REVIZUITA (VEZI Observatia cu pestele xipho inainte de 89 si altele asemenea utile de inclus si citat sursa !!! ) in ordinea firesca Gavriloaie, Falka, Iacob, Petrescu-Mag, prin care sa se elimine aceasta nemultumire a domnului Falka.
Ranchiuna si capra vecinului nu l-a lasat sa accepte propunerea.
Domnul Falka putea fi astazi fara aceasta nota de 4.
Vorba voastra: mai bine taci si lasi impresia ca esti prost decat sa inlaturi orice dubiu !
Daca tacea, filosof citat ramanea.
A dat o palma la un gainat !

Pastrez anonimatul dar ofer dovezi la nevoie !

stima

Modificat de pescarocazional (acum 12 ani)
pus acum 12 ani
   
costi
Membru activ

Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 39
   
Nu mai zic nimic...
decat BRAVO!

cu deosebit respect,

_______________________________________
"Mai bine taci si lasi impresia ca esti prost, decat sa vorbesti si sa inlaturi orice dubiu!"
pus acum 12 ani
   
Pagini: 1  

Mergi la